Orașul din România pe care îl adoră toți turiștii străini. Nu este nici București, nici Iași!
România este un adevărat cufăr de comori, atunci când vine vorba despre potențialul turistic. Indiferent de ce fel de vacanță ne-am dori, în această țară vom găsi câteva locuri care să satisfacă orice preferință. Iar atunci când vine vorba despre orașe, există un loc anume care a cucerit inimile vizitatorilor din întreaga lume.

Indiferent dacă ne dorim să petrecem câteva zile pe litoral, să explorăm trasee din inima munților sau să luăm la pas orașe pline de istorie și frumusețe, România va putea să ne pună la dispoziție măcar câteva destinații pe placul nostru.
Iar atunci când vine vorba despre orașe, unul dintre cele mai apreciate din țara noastră este, fără doar și poate, Brașovul! Recent, el a fost desemnat drept „cel mai frumos oraș din România”, iar o jurnalistă din Spania a scris că este unul dintre cele mai frumoase din Europa.
Turiști din toată lumea vizitează Brașovul
De asemenea, jurnalista spaniolă Pepa Lopez, de la revista Trendencias, scria despre Brașov că deși nu apare în ghidurile turistice, el este un „frumos oraș medieval”. De asemenea, acest oraș din țara noastră a fost comparat cu Budapesta, Dubrovnik, cât și cu Praga.
Iar cei care ajung în Brașov vor avea oportunitatea de a admira nenumărate atracții turistice fascinante, care au în spate o istorie de secole. Poate că cele mai cunoscute obiective din acest oraș sunt Piața Sfatului, Biserica Neagră, cât și Cetatea Brașovului.
Există numeroase atracții turistice în Brașov
Cei care ajung aici se pot bucura și de drumeții spectaculoase în Poiana Brașov, iar pe timp de iarnă, evident, vom fi întâmpinați de pârtia spectaculoasă de schi. Însă, indiferent de anotimp, dacă vom merge în vacanță în Brașov în timpul sezonului, costurile pot fi destul de ridicate.
În 2025, o cameră de hotel în Brașov poate începe de la 400 de lei pe noapte, în timp ce opțiunile cele mai scumpe pot ajunge chiar și la 1.000 de lei pe noapte. Cu toate acestea, dacă avem bugetul necesar, Brașovul este un oraș pe care trebuie să îl vizităm în acest an!