Păcăleala cu „produse direct din ogradă”. Cât de sănătoase sunt fructele și legumele vândute la tarabele de la marginea șoselei: „Cumpărătorii cred că sunt de la noi din curte”
De câte ori nu aţi fost tentaţi să opriţi la marginea drumului unde un tătăiţă gârbovit vă ademenea cu măsuţa lui cu mere roşii? Adesea căutăm la marginea drumurilor fructe şi legume „adevărate”, cu gustul de odinioară, cultivate în grădinile ţăranilor. Dar nu întotdeauna, tarabele de la şosea vând produse „din curte”!

Pe măsuţele aşezate la porţile gospodăriilor, ţăranii scot la vânzare ce au mai bun în grădini: mere, prune, gutui, piersici, mure, roşii, funii de ceapă şi de usturoi, saci de cartofi, ba chiar şi preparate în casă, precum siropuri, dulceţuri, tocane, zacuscă şi băuturi alcoolice.
Preţurile sunt în medie comparabile cu cele din supermarketuri. Unii le dau mai ieftin că sunt „direct din ogradă“. Alţii cer mai mult, tocmai pentru că sunt „direct din ogradă“. De obicei se poate negocia, ca odinioară la piaţă.
„Piersicile pe care le vând le-am cules de dimineaţă din grădină. Este drept că nu sunt la fel de arătoase ca cele din supermarket, iar unele le-am luat de pe jos, aşa că au pete şi urme lăsate după ce au căzut din copac“, spune un localnic din Nucşoara, un sat pitoresc din Hunedoara, citat de Adevărul.
Roadele din ogradă au mărimi diferite, se cunoaşte că au trecut prin colbul naturii şi au ajuns fără intervenţii de cosmetizare pe mica tarabă din faţa porţii octogenarului.
„Nu au fost stropite cu nimic, nu trebuie să vă faceţi griji. Parfumul lor se simte de la distanţă, iar dulceaţa este intensă“, asigură ţăranul.

Un alt localnic şi-a scos şi el la vânzare o parte din roadele grădinii. Se mândreşte cu roşiile sale, fiecare deosebită de celelalte ca mărime, aspect şi consistenţă, şi este gata să împărtăşească secretul lor.
„Retezatul este la câţiva paşi de noi, iar apele sale sunt cele mai bune din România. Avem apă adusă aici prin cădere, direct din Retezat, cu care udăm grădina. Apa limpede şi rece face roşiile extrem de sănătoase”, crede săteanul din Nucşoara.
„Oamenii ar trebui să recunoască marfa”
Dar nu toate produsele de pe marginea şoselei sunt „din grădină”. Mulţi comercianţi profită de interesul pentru produsele naturale, cu gustul de altădată pe care îl căutăm neîncetat. Cumpăr de la samsari sau direct din angrouri sau supermarketuri şi le vând apoi ca şi cum le-ar fi cultivat ei. Unii sunt sinceri, dacă văd că au de-a face cu un cunoscător.

„Cumpărătorii cred că sunt de la noi din curte, aşa zicem dacă întreabă cineva. Dar unii se prind, că au mai văzut fructe şi legume de ţară. Cu ei nu ai cum să te cerţi, o dai la pace. Dar oamenii ar trebui să recunoască marfa, pentru că dacă sunt luate angro, toate produsele sunt frumoase, nu au vreo imperfecţiune“, arată o comerciantă de la Coşeviţa, zonă cu tarabe înşirate pe marginea şoselei Deva-Lugoj.
De la engros la tarabă, preţul se dublează
Femeia tratează totul ca pe o afacere. Merele sunt cumpărate din supermarketuri, cu 6-7 lei kilogramul şi sunt vândute cu 15 lei kilogramul. Iar strugurii, care se dau cu 30 de lei kilogramul, sunt prezentaţi ca fiind «de butuc».
„Dar unde să se facă la noi struguri cu boabe aşa de mari?!”, râde ea ironic de neştiinţa clienţilor.



































