Peste 10.000 de locuri de muncă disponibile pentru sezonul de vară în România. Domeniile care caută urgent angajați
eJobs România anunță o creștere semnificativă a numărului de oportunități de angajare odată cu apropierea sezonului estival. De la începutul lunii mai, angajatorii au publicat mai bine de 10.000 de anunțuri noi de recrutare pe platforma eJobs, iar alte aproximativ 1.500 de oferte au fost listate pe iajob.ro.

Cele mai multe poziții disponibile sunt în sectoare care își intensifică activitatea în perioada verii, precum retailul, construcțiile, turismul și industria alimentară sau HoReCa, informează Agerpres.
Companiile se pregătesc pentru sezonul cald
Reprezentanții platformei de recrutare spun că firmele din domeniile cu activitate sezonieră au început deja campaniile de angajare pentru lunile următoare.
„Peste 10.000 de joburi au fost postate de la începutul lunii mai şi până acum pe eJobs.ro şi alte aproape 1.500 pe iajob.ro, aceasta fiind perioada în care angajatori din domenii precum turism sau HoReCa, dar şi din retail sau construcţii se pregătesc pentru vârful de activitate din sezonul cald. Candidaţii care se află în căutarea unui loc de muncă pe timp de vară sau chiar un job pe durată nedeterminată au în acest moment o serie de oportunităţi în domenii precum retail, servicii, construcţii, industria alimentară / HoReCa sau turism. O parte din aceste joburi sunt sezoniere sau pe bază de proiect, iar sectoarele în care apar cel mai frecvent astfel de oportunităţi sunt turismul, retailul, naval - aeronautic, serviciile şi industria alimentară/HoReCa", a declarat Roxana Drăghici, citată în comunicat.
Cerere mare pentru candidații fără experiență
Datele centralizate de platformă arată că mai bine de jumătate dintre posturile disponibile sunt dedicate candidaților aflați la început de carieră, cu experiență între 0 și 2 ani. Totodată, există numeroase oportunități și pentru cei cu experiență medie, în timp ce locurile destinate seniorilor sau managerilor sunt considerabil mai puține în această perioadă. În cazul platformei iajob.ro, adresată persoanelor care vor să se angajeze rapid și fără CV, cele mai multe anunțuri sunt pentru muncitori calificați și absolvenți de liceu.
„Dacă ne referim strict la joburile pentru cei care nu au studii superioare, respectiv cele de pe iajob.ro, distribuţia arată astfel: 37% sunt pentru muncitorii calificaţi, 33% pentru absolvenţii de liceu şi 24% pentru muncitorii necalificaţi", a adăugat Roxana Drăghici.
Bucureștiul și marile orașe concentrează cele mai multe oferte
Cele mai multe anunțuri de angajare sunt disponibile în București și în marile centre urbane ale țării, printre care Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Constanța, Ploiești și județul Ilfov.
În plus, comparativ cu anii anteriori, companiile afișează mai des informații despre salarii. Aproape jumătate dintre posturile publicate pe eJobs includ remunerația oferită, iar pe iajob.ro procentul ajunge la aproximativ 80%.
Aproape 1,1 milioane de aplicări într-o singură lună
Interesul candidaților pentru aceste oportunități a crescut considerabil. În ultima lună, numărul aplicărilor s-a apropiat de 1,1 milioane, cele mai multe fiind pentru joburile din retail, servicii, construcții, HoReCa, turism și domeniul financiar-bancar.
„Şi candidaţii sunt pregătiţi pentru vârful de activitate din sectoarele care cresc în sezonul cald. Numărul de aplicări din ultima lună se apropie de pragul de 1,1 milioane, cele mai multe fiind îndreptate către anunţurile din retail, servicii, financiar - bancar, construcţii, call-center / BPO, industria alimentară / HoReCa şi turism.
O bună parte dintre candidaţi profită de creşterea volumului de activitate din domeniile care sunt influenţate, însă opţiunea lor merge tot înspre job-urile full time pe perioadă nedeterminată şi mai puţin spre part-time şi joburile sezoniere, cu toate că, spre deosebire de anul trecut, numărul de aplicări pentru poziţiile cu jumătate de normă a crescut cu 32%", a explicat Roxana Drăghici.
Ce salarii oferă domeniile care angajează vara aceasta
Potrivit datelor furnizate de Salario, salariile medii nete diferă în funcție de domeniu. Astfel, în HoReCa, turism și industria alimentară veniturile ajung în medie la 4.500 de lei lunar, în retail la aproximativ 4.000 de lei, iar în construcții pot urca la 6.000 de lei net.
În prezent, pe eJobs sunt disponibile aproximativ 18.000 de locuri de muncă, iar pe iajob.ro alte 7.000 de poziții pentru candidații care vor să se angajeze rapid.



































