Poșta Română împarte oficial fluturașii pentru pensionari. Românii află câți bani primesc de la 1 septembrie

Vești importante pentru pensionari! Poștașii vor începe să împartă fluturașii cu pensiile recalculate, iar românii află câți bani primesc de la 1 septembrie, căci, în doar câteva săptămâni, vor primi nouă pensie, însă, de această dată, recalculată.

Românii află, în sfârșit, ce pensie primesc la 1 septembrie / foto: arhiva Click!
Românii află, în sfârșit, ce pensie primesc la 1 septembrie / foto: arhiva Click!

Mai este puțin, doar câteva săptămâni, și aproximativ 4.8 milioane de seniori vor primi pensiile recalculate. Până atunci, însă, poștașii din întreaga țară vor lucra la foc automat pentru împărțirea taloanelor cu sumele majorate. Executivul condus de Marcel Ciolacu a dat asigurări că nu există nicio problemă în ceea ce privește achitarea pensiilor majorate, deși luna aceasta au fost anunțate o serie de probleme la buget.

Prin urmare, începând cu data de 1 septembrie 2024, va intra în vigoare noua lege a pensiilor prin care seniorii vor primi pensiile recalculate. Anul acesta, este a doua creștere a pensiilor, în condițiile în care acestea au fost indexate, la 1 ianuarie, cu 13.8%, în raport cu rata inflației. Potrivit guvernanților, este vorba despre un efort financiar de 2.5 miliarde de lei pe lună, dar asigură că vor fi probleme în ceea ce privește plata pensiilor.

Românii află câți bani primesc de la 1 septembrie

Până la finele anului în curs, Guvernul va cheltui nu mai puțin de 10 miliarde de lei pentru plata pensiilor recalculate. Tot pe marginea acestui subiect, Casa Națională de Pensii a mai anunțat că, de la 1 ianuarie 2025, o nouă majorare va fi aplicată, de aproximativ 15%, în raport cu rata inflației, pe care o vor primi toți pensionarii români.

De asemenea, până la finalul lunii august, pensionarii vor afla, prin deciziile care au început deja să fie tipărite, sumele majorate pe care le vor primi începând cu 1 septembrie, conform informațiilor oferite de către antena3.ro.

Potrivit președintelui Casei de Pensii, Daniel Baciu, deciziile ar urma să fie distribuite la destinatari prin Poștă, în perioada 15 - 31 august. Pensionarii sunt sfătuiți să rămână acasă în perioada menționată pentru a putea semna de primire a documentelor, care sunt confidențiale și se înmânează doar titularului. În caz contrar, plicurile revin la domiciliul poștal arondat, iar beneficiarii trebuie să se prezinte personal pentru a le ridica.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
fratele Principele Radu, medicul Dan Gabriel Duda, la inmormantarea mamei   Casa Majestatii sale (10) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Elena Lasconi Congresul USR FOTO USR (3) jpeg
Nava fluviala de pasageri Mogosoaia acostata in fata fata Palatului Navigației anul 1980  jpg
targ jpg
Kate Middleton  foto   Profimedia jpg
vlad pascu declaratii tribunal jpg
banner carmen iohannis png
elon musk gettyimages jpg
saima azfal KAT jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net