Povestea fermierului român care a transformat câțiva căței de usturoi primiți cadou într-o afacere de succes. Cu cât vinde un kilogram

Povestea fermierului român care a transformat câțiva căței de usturoi primiți cadou într-o afacere de succes. Cu cât vinde un kilogram

Povestea afacerii lui Cosmin Chițu, un fermier din Giurgiu, a început cu câțiva căței de usturoi primiți cadou și o idee care s-a dovedit a fi norocul vieții sale. Agricultorul a ajuns să cultive 400 de kilograme de „usturoi elefant”, care au nevoie de puțină întreținere.

Usturoiul-elefant/sursă foto: AgroInteligența
Usturoiul-elefant/sursă foto: AgroInteligența

O afacere nișată, dar de succes

Povestea usturoiului Elefant cultivat de Cosmin Chițu a început în urmă cu cinci‑șase ani, când mama sa a primit câteva căpățâni din acest soi. Fermierul a plantat doar zece căței în livada moștenită de la bunici, iar cultura s‑a extins treptat, fără investiții majore, potrivit Agro Inteligența.

Cosmin spune că usturoiul se dezvoltă cel mai bine dacă este plantat toamna și lăsat apoi „în pace”, fără udări suplimentare. De altfel, parcela irigată a produs bulbi mai mici decât cea care a primit doar apa căzută natural pe parcursul anului.

În afară de un erbicid și un foliar, cultura nu necesită alte îngrijiri, iar fermierul o plantează printre rândurile de pomi din livadă. Usturoiul Elefant este, potrivit lui, rezistent și la viermele sârmă, un dăunător care afectează alte soiuri.

„Cel mai bine este să-l plantezi toamna şi apoi să-l laşi în pace. Am observat că nu are nevoie de udări. (..)  Parcela pe care am irigat-o a făcut bulbi mai mici decât cea care a crescut doar din apa căzută de-a lungul anului de cultură. Partea bună este că în afară de un erbicid şi un foliar nu are nevoie de alte îngrijiri. (..) Eu plantez în livadă printre rândurile de pomi”, spune fermierul din Giurgiu.

Anul acesta, Cosmin Chițu estimează o recoltă de aproximativ 400 de kilograme – cea mai mare de când a început să cultive acest soi. Un avantaj important este faptul că își produce singur materialul săditor, ceea ce menține costurile scăzute de la un sezon la altul.

Pentru ce este mai apreciat usturoiul elefant

La început, producția era destinată prietenilor și cunoscuților, însă cererea a crescut, iar Cosmin Chițu vinde acum usturoiul în piața din Giurgiu și prin comenzi din alte județe.

Produsul este căutat pentru gustul său mai dulce și mai puțin iute decât al usturoiului românesc tradițional. Mulți cumpărători îi spun că îl tolerează mai bine, mai ales cei cu sensibilitate digestivă. Fermierul subliniază că nu promovează proprietăți medicinale, însă recunoaște că gustul „mai blând” este principalul motiv pentru care oamenii îl caută.

„Un client din Zalău cumpără anual cantități importante de usturoi, din câte am înțeles le oferă unor azile de bătrâni, soiul fiind mult mai dulce. Acest usturoi are un gust mai puțin iute decât soiurile românești tradiționale și este apreciat de persoane care evită usturoiul obișnuit din cauza problemelor digestive. Mulți mi-au spus că îl tolerează mai bine. Eu nu spun că are proprietăți medicinale, dar oamenii îl caută tocmai pentru gustul lui mai blând”, a mărturisit fermierul.

Usturoiul se vinde cu aproximativ 30 de lei kilogramul, atât pentru consum, cât și pentru material săditor. Spune că nu urmărește profitul, ci doar acoperirea cheltuielilor de întreținere a livezii, mărturisește agricultorul.

”Anul acesta am scos undeva la 400 de kilograme, cu aproximație, este un ”record” să spun, de când am început. Ceea ce mi se pare fascinant la el este că mi-a ieșit și unde a fost acum 3 ani, deci cumva se auto-înmulțește. Este o cultură ușoară iar odată ce ai cumpărat material săditor nu mai ai nevoie să investești, îți produci singur bulbii care urmează să fie plantați”, a mai precizat Cosmin Chițu. 

El a mai sfătuit fermierii aflați la început de drum, dar interesați de creșterea usturoiului, să testeze pe o suprafață redusă, cu 10 kilograme de material săditor. 

Beneficiile usturoiului

Usturoiul este un ingredient-minune, un medicament natural, iar cei mai mulţi dintre noi sunt conştienţi de proprietăţile şi beneficiile acestei legume. Folosit de mii de ani, usturoiul îşi aduce aportul în reglarea multor funcţii ale organism.

În antichitate usturoiul era la mare căutare datorită proprietăţilor sale antinflamatorii, fiind utilizat în tratamentul rănilor sau al infecţiilor, pe lângă uzul său în alimentaţie.

Usturoiul este de asemenea bogat în vitamina C, potasiu şi fosfor. Căţeii de usturoi mai conţin cantităţi semnificative de mangan, vitamina B6 şi cantităţi mai mici de cupru, seleniu şi vitamina B1.  Manganul ajută la fixarea calciului în organism şi reglarea conţinutului de zahărul în sânge.

În comerţ, se găsesc diverse remedii pe bază de usturoi, siropul şi tinctura fiind foarte des folosite în combaterea simptomelor virozelor şi ale gripei. Capsulele pe bază de usturoi sunt bogate în zinc şi se întrebuinţează de obicei pentru reducerea plăcilor de arterom.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
480671886 1063660585799629 7642306113640146047 n jpg
robinet istock jpg
bebelus columbia cutremur salvat captura video jpg
image png
image png
image png
accident brasov jpg
image
image