Răsturnare de situație în dosarul morții omului de afaceri din Arad! Omul care a făcut bomba scapă de acuzații și devine martor-cheie
La aproape cinci ani de la una dintre cele mai tulburătoare crime din România, ancheta privind moartea afaceristului Ioan Crișan ia o turnură neașteptată.

Dosarul exploziei care a zguduit Aradul în 2021, când mașina acestuia a fost aruncată în aer, intră într-o nouă etapă, după ce judecătorii au luat o decizie care schimbă complet datele problemei.
Bărbatul care ar fi confecționat dispozitivul exploziv montat în autoturismul lui Ioan Crișan nu mai are, oficial, nicio calitate de suspect în dosar.
După ani de investigații, acesta a fost clasat și a devenit martor, fiind audiat de procurori în această nouă postură. Mai mult, el a dat declarații împotriva Laura Crișan, fiica afaceristului, despre care anchetatorii susțin că ar fi fost creierul atentatului.
Potrivit declarațiilor sale, bărbatul ar fi fost convins că dispozitivul urma să fie folosit la lucrări de construcții, nu într-un atentat mortal. Această versiune a cântărit greu în decizia magistraților de a-l scoate de sub urmărire penală.
Ce spun avocații despre clasare
Avocatul Tudor Oprean a explicat că soluția de clasare este una legală și poate fi contestată doar prin proceduri specifice. „Dânsul nu mai are nicio calitate, este clasat față de acesta. Poți să depui o plângere împotriva soluției de clasare, poți să depui o plângere în fața instanței, sunt instituții de drept penal, are tot dreptul, legal, are tot dreptul”, a declarat acesta, potrivit România TV.
Decizia lasă însă multe semne de întrebare și mută greutatea procesului aproape exclusiv pe umerii celorlalți inculpați.
Procurorii susțin că Laura Crișan ar fi pus la cale atentatul cu bombă împotriva propriului tată pentru a intra în posesia averii acestuia. Alături de ea, alți doi presupuşi complici au fost trimiși în judecată, iar ancheta scoate la iveală detalii tensionate despre relația dintre tată și fiică.
Mai mulți martori audiați au declarat că legătura dintre Ioan Crișan și Laura nu era una apropiată, fiind marcată de conflicte și nemulțumiri reciproce, mai ales pe plan profesional.
Relație tensionată și bani insuficienți
Un martor din dosar a susținut că Laura Crișan primea lunar de la tatăl ei aproximativ 2.000 de euro pentru cheltuieli, sumă considerată insuficientă de aceasta.
În același timp, Ioan Crișan ar fi fost profund nemulțumit de faptul că fiica sa, deși avea studii juridice, nu reușea să se afirme profesional.
„Din ce ştiu eu, primea de la domnul Crişan 2000 de euro pe lună pentru cheltuieli, care le erau insuficienţi. Domnul Crişan era nemulţumit de faptul că Laura nu realiza nimic, deşi avea studii juridice”, a declarat martorul, descriind o relație tensionată, dominată de reproșuri și frustrări.


































