Reguli noi și restricții pentru cei care merg pe trotinete electrice. Ce este strict interzis

Ultima actualizare:

    Foto: shutterstock
Foto: shutterstock

Asemeni bicicliștilor, nici conducătorii de trotinete nu mai au voie să circule pe trotuar! Iar atunci când vor să schimbe direcția de mers, trebuie să coboare și să vireze pe lângă trotinete, a anunțat Ministerul Afacerilor Interne.

„Principalele reguli de circulaţie aplicabile conducătorilor de trotinete electrice constau în obligativitatea de a circula numai pe pista pentru bicicletă atunci când aceasta există, fiind interzisă circulaţia acestora pe trotuar. Acestea trebuie conduse numai pe un singur rând atunci când circulă pe drumurile publice, iar conducătorii de trotinete electrice au obligaţia de a avea asupra lor actul de identitate”, se menționează în hotărârea de guvern pentru modificarea şi completarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei privind circulaţia pe drumurile publice, în sensul reglementării regimului juridic aplicabil circulaţiei trotinetelor electrice pe drumurile publice. 

Este interzis conducătorilor de trotinete de a circula atunci când se află sub influenţa alcoolului ori a substanţelor psihoactive. De asemenea, nici circulația cu trotinetele electrice atunci când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă sau zăpadă nu este permisă.

La schimbarea direcției de mers, conducătorii trebuie să coboare de pe trotinetă  

Cea mai controversată prevedere din proiectul adoptat de Guvern este faptul că schimbarea direcţiei de mers nu se face prin semnul mâinii, ca la biciclete. Conducătorii trebuie să coboare şi să vireze pe lângă trotinete. 

„În ceea ce priveşte condiţiile tehnice pentru trotinetele electrice, acestea trebuie să fie dotate cu un sistem adecvat, funcţional, de direcţie, respectiv cu un dispozitiv de frânare eficace şi să fie dotate cu sistem de avertizare sonoră, echipate, pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă, cu lumini şi cu cel puţin un dispozitiv fluorescent-reflectorizant. De asemenea, trotinetele electrice trebuie să fie echipate cu elemente sau dispozitive fluorescent-reflectorizante, amplasate pe roţi, care, în mişcare, formează un cerc continuu”, mai arată comunicatul MAI.

Trotinetele sunt interzise pe drumurile unde viteza este mai mare de 50 de kilometri pe oră, adică pe drumuri naţionale sau autostrăzi. Cine nu respectă legea riscă amendă. 

Citește și: 

Trotinetele electrice, pericol public! Un om a murit. Cine mai are voie să le conducă

Noi reguli pentru conducătorii de trotinete electrice. Nu mai au voie pe trotuare!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
Banner Carmen Harra
panouri solare risc hackeri jpg
ceai freepik jpg
tarani romani cuptor jpg
Ploaie Autostrada jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net