S-au acordat Premiile UNITER. Dana Dogaru și Virgil Ogășanu, aplaudați pentru întreaga carieră

Cea   de-a   30-a   ediție   a   Premiilor   UNITER   și-a   anunțat   luni   seară   câștigătorii,   în   cadrulfestivității găzduite anul acesta de Palatul Culturii din Bistrița.

raluca aprodu emilian oprea uniter jpg

Deși a fost o seară dedicată înmare parte tinerilor artiști, cele mai aplaudate momente au fost cele al acordării premiilor de excelență – Ion Caramitru (postmortem) și pentru întreaga activitate – actorii Dana Dogaru (68 de ani) și Virgil Ogășanu (82 de ani). Și Răzvan Mazilu (48 de ani) a fost un răsfățat al evenimentului, fiind distins cu un premiu special, acordat pentru dezvoltarea spectacolului de musical în România.

S-ar putea să te intereseze și:  Tom Cruise, părăsit pentru un actor de mâna a doua! A fost înlocuit cu un „vegetarian păgân”

 Mult râvnitele premii pentru cel mai bun actor și cea mai bună actriță au fost adjudecate de Lóránd Váta (pentru rolul principal din „Livada de vișini”, de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj), Csaba László (pentru rolul secundar din „Grand Hotel Pasărea Retro”, de la Teatrul Național Târgu-Mureș, Compania „Tompa Miklós”), Gabriela Popescu (pentru   rolul   secundar   din   spectacolul   „Cabaret”   de   la   Teatrul   Odeon   din   București)   și Nicoleta Lefter (pentru rolul principal din „Aici, Moscova” de la UnTeatru din București). Iar premiul pentru cel mai bun spectacol ajunge anul acesta la Teatrul din Iași, pentru spectacolul„Plugarul și moartea” (în dramatizarea și regia lui Silviu Purcărete).

Nu rata: VIDEO George Mihăiță, ipostază hilară în serialul Clanul! Cum l-a surprins Codin Maticiuc

Ediția premiilor UNITER de anul acesta a avut loc la Bistrița

Ediția cu numărul treizeci a Galei Premiilor UNITER a adus în prim-plan spectacolele care au atras atenția pe parcursul anului trecut, în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2021. Regizorul Galei a fost Radu Afrim, iar prezentatorii au fost Raluca Aprodu și Emilian Oprea.

Juriul a fost format din Mihai Constantin (actor), Doru Mareș (critic de teatru), Viorica Petrovici (scenograf), Tania Popa (actriță) și Theodor Cristian Popescu (regizor). (Comunicat de presă, Nominalizările și câștigătorii Premiilor Galei UNITER 2022), iar nominalizările au fost făcute de criticii de teatru Alina Epîngeac, Doina Papp și Maria Zărnescu.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
mallorca shutterstock jpg
4eecbcbc 079a 4e57 9fc9 9ac1eeb27302 jpg
Plimbare foto pixabay
masa brunch prieteni adobestock jpg
aeroport foto pixabay jpg
colet jpg
chipul unui vampir reconstruit de oamenii de stiinta barbatul fusese decapitat dupa moarte pentru a nu se intoarce printre cei vii 1044632 jpg
jhenning oranges 8193789 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net