Se anunță prăpăd în România! Fenomene periculoase sunt așteptate în toată țara: alertă de la meteorologi!

Se anunță prăpăd în România! Fenomene periculoase sunt așteptate în toată țara: alertă de la meteorologi!

Vremea se strică în mai multe zone ale țării unde se vor semnala furtuni. Codul galben emis de ANM este valabil până duminică la prânz. Click îți spune unde va ploua!

Vremea se strică în aproape toată țara / foto: pixabay
Vremea se strică în aproape toată țara / foto: pixabay

„În Oltenia, vestul Munteniei, sudul Banatului şi sud-vestul Transilvaniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse şi cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (cu rafale de 50...60 km/h) şi izolat grindină”, anunţă, sâmbătă, ANM.

Sursa citată a precizat că, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, local, cantităţile de apă vor fi de 20...30 l/mp şi pe arii restrânse, îndeosebi în nordul Olteniei, de peste 50...60 l/mp.

„Astăzi (16 septembrie), manifestări de instabilitate atmosferică, dar pe arii mai restrânse, vor fi şi în Dobrogea, restul Munteniei şi al zonei montane”, a mai transmis ANM.

Ploi vor mai apărea și în restul țarii, dar pe spații mai mici. În plus, temperaturile scad în toată țara.

Cod portocaliu de averse şi furtuni, valabil până sâmbătă, la ora 18.00

Totodată, ieri, ANM a emis și o avertizare nowcasting Cod portocaliu de averse şi furtuni, ce vizează zone din judeţele Cluj şi Bistriţa-Năsăud, în ora următoare. Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), până la ora 11:00, în judeţul Cluj (localitatea Chiuieşti) şi în judeţul Bistriţa-Năsăud (îndeosebi în: Negrileşti şi Ciceu-Giurgeşti) se vor semnala averse ce vor cumula peste 25 - 30 l/mp. Până la ora actuală, în zona avertizată, în ultimele ore, local s-au acumulat cantităţi de apă de peste 35 l/mp.

Cum va fi vremea azi, în Capitală

Weekendul a început cu furtuni în jumătatea sudică a țării unde nu vor fi mai mult de 28 de grade. Duminică vin alte ploi în Maramureș, Transilvania și Oltenia. Apoi, la începutul săptămânii viitoare va mai ploua din loc in loc la munte. Temperaturile vor varia între 22 și 30 de grade.

În Capitală, vremea se răcorește. Temperaturile nu vor mai trece de 30 de grade, iar după orele prânzului va ploua cu tunete și fulgere.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
fructe istock jpg
Femeie care s-a trezit din somn - dimineata - pat FOTO Shutterstock
Design fără titlu (7) png
Karl Bushby jpg
nunta
869877262 1167180182928493 4416722806691607833 n jpg
vlcsnap 2026 11 03 15h52m35s389 jpg
Autospeciala de Politie  Sursa Politia Romana jpg
image
image