Sentință definitivă: Clujeanul care și-a omorât copilul de 8 ani și s-a plimbat cu el în mașină 2 zile, condamnat pe viață
Takacs Gyorgy, tatăl care și-a omorât în urmă cu un an de zile copilul de 8 ani la Cluj, a fost condamnat definitiv la închisoare pe viață. Curtea de Apel Cluj a respins apelul făcut de criminal, astfel că a menținut sentința dată de Tribunal.
Taximetristul Takacs Gyorgy și-a omorât fiul în vârstă de 8 ani, după care s-a plimbat cu cadavrul acestuia pe bancheta din spate două zile. Copilul a fost ucis cu mai multe lovituri de cuțit.
În 25 iulie 2020, băiețelul de 8 ani fusese dat dispărut în Cluj de mama lui. După 48 de ore, trupul neînsuflețit al micuțului a fost găsit pe bancheta din spate a maşinii tatălului său, în zona localităţii Lita. Copilul fusese omorât de propriul părinte care, după ce și-a ucis și abandonat fiul, a fugit.
Criminalul a vrut să se sinucidă
El și-a tăiat venele când l-au găsit polițiștii, dar viața lui a fost salvată. Bărbatul a fost prins la aproape 12 ore după ce trupul băiețelului a fost găsit în mașina bărbatului, abandonată la marginea șoselei. Criminalul şi-a recunoscut faptele.
Takacs Gyorgy a fost trimis în judecată pentru violenţă în familie în modalitatea omorului calificat. Bărbatul ar fi recurs la orobila răzbunare după mai multe certuri cu fosta soție. El a fost condamnat de Tribunalul Cluj la închisoare pe viață, iar Curtea de Apel Cluj a menținut pedeapsa. Individul este obligat să plătească cheltuielile de judecată către stat, în valoare de 500 de lei. Acesta mai trebuie să achite suma de peste 800 de lei în favoarea baroului de avocați Cluj pentru că a avut avocat din oficiu, scrie antena3.ro.
Citește și:
Tatăl criminal din Cluj și-a plimbat două zile fiul mort, pe bancheta din spate a mașinii!