Sfârșit cumplit pentru o tânără de 19 ani. A fost decapitată de tren, într-un tunel

O tânără în vârstă de doar 19 ani a murit după ce a fost călcată de tren. Nenorocirea a avut loc într-un tunel din Defileul Jiului. Polițiștii încearcă să afle dacă a fost un accident sau sinucidere. Fata a fost decapitată.

image

Tragedia a avut loc în seara zilei de miercuri, 17 mai. Tânăra a fost lovită de tren în primul tunel după localitatea Bumbești Jiu, la intrare în Defileul Jiului. Aceasta a fost decapitată, iar echipajele de la SMURD și Ambulanța Gorj au constatat doar decesul victimei, scrie Adevărul.

„Polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Gorj au fost sesizați despre faptul că un tren a accidentat mortal o femeie.

Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că un tren care circula pe relația Craiova-Petroșani, între stațiile Valea Sadului și Meri, într-un tunel a accidentat mortal o femeie.

La fața locului s-a deplasat și un echipaj medical care a constatat decesul femeii.

Trupul acesteia a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei.

Mecanicul de locomotivă a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, urmând a se stabili împrejurările producerii evenimentului“, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliției al Județului Gorj.

Polițiștii au reușit să o identifice pe fată. Așa au aflat că are 19 ani și este din localitatea Bumbești-Jiu.

Având în vedere modul în care s-a produs incidentul, polițiștii verifică dacă a fost vorba de o sinucidere.

„În această dimineață, polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Gorj au continuat verificările în vederea stabilirii identității persoanei accidentate mortal de tren în seara precedentă, stabilind că este vorba de o tânără de 19 ani, din orașul Bumbești-Jiu“, au mai comunicat reprezentanții Poliției Gorj.

Nu se cunosc alte detalii cu privire la situația tinerei sau dacă aceasta a lăsat un bilet de adio.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
peter phillips nunta jpg
loto png
guardia civil getty1 jpeg
Furtuna Foto Pixabay jfif
medic doctor consult pexels jpg
fructe frigider istock jpg
micel santorini 1993180 jpg
image png
image
image