FotoTatăl Alisiei publică noi dovezi după crima din Bihor. Ce dezvăluie ultimele mesaje ale tinerei: „Tot nu mă lasă în pace”
La aproape trei săptămâni de la crima din Parhida, tatăl Alisiei, tânăra de 18 ani găsită moartă într-un lan de rapiță, a publicat mai multe conversații private purtate de fiica sa pe Instagram. Bărbatul spune că mesajele contrazic declarațiile principalului suspect, care le-ar fi spus anchetatorilor că ar fi avut o relație cu adolescenta.

Zsolt Incze a făcut publice conversațiile după ce anchetatorii i-au returnat telefonul fetei.
„Aici sunt dovezile, conversațiile dintre Alisia și o prietenă de pe Instagram, că Alisia nu a vrut nici o relație cu criminalul”, a scris tatăl fetei pe Facebook.
Familia susține că mesajele arată că adolescenta încerca să îl evite pe Jozsef Zsolt Bone. La un moment dat, Alisia i-ar fi spus unei prietene că l-a mințit în legătură cu vârsta ei, sperând că acesta va renunța să o mai caute.
„El nu ştie că eu am 18 ani. L-am minţit că am 16 ani, că ştii, că pentru minori face puşcărie. Şi tot nu mă lasă în pace”, i-a scris Alisia prietenei sale.
„Dar i-ai spus cuiva? Pentru că nu va fi bine”, a întrebat-o prietena.
„La nevasta şefului”, a răspuns adolescenta, referindu-se la soția fermierului la care făcea practică.
În conversațiile publicate, Alisia vorbea și despre diferența mare de vârstă dintre ea și bărbatul care ar fi insistat să o contacteze.
„Nu înţeleg, nu vede că e un moş de 40 ani?”, îi scria fetei cu care vorbea.
Adolescenta spunea și că, dacă situația continuă, va cere ajutorul fratelui ei.
„Îi voi spune fratelui meu, şi îi va arăta el”.
„Aveau obligația sa ne anunțe”
Tot în mesajele publicate, Alisia susținea că nu știa cum bărbatul ar fi obținut numărul ei de telefon.
„Încă nu am aflat de unde are numărul meu. Şi m-a întrebat de ce nu îi răspund la telefon”.
Tatăl fetei consideră că mesajele demonstrează că fiica lui era hărțuită și spune că persoanele de la fermă ar fi trebuit să anunțe familia.
„Ei aveau obligația să ne anunțe”, a scris Zsolt Incze.
Alisia a fost găsită moartă pe 8 mai, într-un lan de rapiță de lângă Parhida. Tânăra avea gâtul tăiat. Principalul suspect, Jozsef Zsolt Bone, a fost găsit câteva ore mai târziu în apropierea locului crimei.
Bărbatul, în vârstă de 39 de ani, fusese eliberat condiționat anul trecut, după ce executase o pedeapsă de 20 de ani pentru o altă crimă. El ajunsese să locuiască și să lucreze la ferma din Parhida după ce fermierul Ovidiu Korponai garantase pentru el în fața judecătorilor.
În paralel, anchetatorii verifică relația dintre fermă și unitatea de învățământ unde studia Alisia, dar și condițiile în care elevii făceau practică. Ancheta este coordonată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.


































