Trei femei au fost înjunghiate azi în Timişoara. Poliţiştii au prins un agresor UPDATE
Poliţia Timiş se confruntă cu un val de agresivitate după ce în urmă cu 48 de ore o prostituată a fost violată şi ucisă, o tânără de 23 de ani a fost înjunghiată de dimineaţă, iar o a doua victimă a fost internată la reaminare câteva ore mai târziu.
Suspectul în cazul atacurilor de la Timişoara: «Le-am înjunghiat pentru că nu mai suport femeile»
UPDATE, ORA 18.40
Poliţiştii l-au prins pe agresorul celei de-a treia femei înjunghiate azi pe străzile oraşului. În acest moment, oamenii legii fac cercetări pentru a afla dacă bărbatul are legătură şi cu celelalte agresiuni petrecute în cursul zilei de azi la Timişoara.
UPDATE, ORA 18.20
O a treia femeie a fost înjunghiată, în această după-amiază, în zona Cetăţii din Timişoara.
UPDATE, ORA 18.10
În urma celor două evenimente, întreg efectivul de poliţie din Timişoara este în alertă. "În baza semnalmentelor obţinute până în acest moment, poliţiştii execută verificări şi investigaţii în toate zonele municipiului Timişoara, fiind scotocite zone de agrement, parcuri, baruri, staţii CFR, autogări, în vederea depistării celor doi suspecţi. Până la acest moment, nu au rezultat date care să confirme faptul că, între cele două cazuri ar fi vreo legătură. În aceste condiţii, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Timiş asigură cetăţenii că nu este vorba despre un agresor în serie", a spus Mădălina Mezdrea, purtătoarea de cuvânt a IPJ Timiş.
UPDATE, ORA 17.44
Poliţiştii din Timişoara au o misiune grea de rezolvat după la mai puţin de patru ore distanţă două femei au fost înjunghiate în plină stradă, lăsate să sângereze, iar agresorul a dispărut fără să le fure telefonul, banii sau obiecte din poşetă.
Prima victimă a fost Ruxandra Adam, de 23 de ani din Timişoara. Ea a fost înjunghiată în stomac de o persoană necunoscută şi lăsată într-o baltă de sânge. În timp ce necunoscutul încerca să se facă nevăzut, martorii oculari sunau disperaţi la 112. Iniţial, poliţiştii au crezut că Ruxandra Adam practica prostituţia, dar fata le-a spus că are contract de muncă, lucrează la o firmă privată şi mergea să se întâlnească cu medicul de familie. "Nu m-am prostituat în viaţa mea. Pur şi simplu a venit nebunul şi a băgat cuţitul în mine. Nu ştiu cu ce i-am greşit, nu i-am făcut nimic rău", le-a spus Ruxandra Adam poliţiştilor. Victima a fost transportată de urgenţă la Spitalul Municipal din Timişoara, iar medicii au băgat-o pe tânără direct în operaţie. Ruxandra Adam
A doua victimă este o angajată a Apelor Române Banat. Irina Georgescu, de 45 de ani, se pregătea să intre în casa scării când a fost înjunghiată în spate. Poliţia şi Ambulanţa au fost chemate de urgenţă în zona Circumvalaţiunii din Timişoara. Femeia a fost internată la secţia de Reanimare a Spitalului Municipal din Timişoara.Irina Georgescu
Oamenii legii încearcă din răsputeri să îşi explice valul de criminalitate, mai ales că la prima vedere pare să nu existe vreo legătură între cele două victime. Anchetatorii trebuie să stabilească dacă aceiaşi persoană care le-a rănit pe cele două femei de astăzi ar putea să fie violatorul şi criminalul unei prostituate care a fost găsită fără suflare, în noaptea de duminică spre luni, pe Calea Şagului din Timişoara.
„Nu se poate face încă o legătură între cele trei dosare. Noi continuăm cercetările, dar este important ca cetăţenii să ştie că sunt în siguranţă. Nu putem vorbi de un agresor în serie", a spus Mădălina Mezdrea, purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Timiş.