Un al doilea suspect în dublul asasinat de la Iași? Ce martor a făcut această declarație

Mărturiile în dublul asasinat de la Iași, unde doi studeți au fost uciși în vila în care locuiau, indică un posibil al doilea suspect. Există informații potrivit cărora în zona crimelor a fost văzută o persoană ale cărei trăsături fizice nu seamănă cu cele ale principalului suspect, marocanul Ahmed Sami El Bourkadi, deja arestat.    

studenti ucisi iasi jpeg

Una dintre zecile de mărturii din acest dosar complex este cea a unui angajat SRI. Acesta ar fi declarat anchetatorilor care se ocupă de elucidarea morților lui Youssef Jniyah (26 de ani) și a iubietei sale, Ioana Vanesa Burlacu (24 de ani), că în data de 9 decembrie, când se presupune că ar fi avut loc asasinatul, a văzut în zonă un bărbat urmărind vila în care s-au produs ororile, conform bzi.ro.

Aspectul fizic nu seamănă cu cel al principalului suspect

Potrivit sursei citate, acesta ar putea fi un al doilea suspect, pentru că, din declarațiile respectivului martor, nu ar semăna cu principalul suspect, marocanul Ahmed Sami El Bourkadi (20 de ani). Individul care se afla lângă vila din cartierul Moara de vânt avea o constituție robustă și înălțime în jur de 1.75 m. Era îmbrăcat cu pantaloni largi, cu o geacă lungă până la genunchi și gluga trasă pe cap în permanență.

Se pare că acest individ ar fi fost văzut de două ori în cursul zilei de 9 decembrie 2021, o dată la prânz, iar, a doua oară, după-amiază. Din declarația angajatului SRI, bărbatul respective ar fi plecat din zonă când a constatat că este urmărit.

Ahmed Sami El Bourkadi a contestat arestarea preventivă 

Marocan jpeg

Vineri, 14 ianuarie 2022, judecătorii din cadrul Tribunalului Iași au prelungit mandatul de arestare preventivă în cazul lui Ahmed Sami El Bourkadi. Pe de altă parte, avocata Raluca Andrei, cea care îl reprezintă pe principalul suspect, a contestat decizia. El Bourkadi a fost prins la Roma, Italia, unde plecase împreună cu iubita lui în vacanță. El a fost extrădat în România și se află în arest.    

Victimele au fost înjunghiate de zeci de ori

Ioana și Youssef locuiau, din luna noiembrie 2021, într-o vilă închiriată, în Complexul rezidențial Roua Residence din cartierul Moara de Vânt, acolo unde au fost găsiți decedați, la mijlocul lunii decembrie. Cei doi urmau să meargă pe 10 decembrie la Bruxelles, unde locuia familia marocanului. Însă, au fost găsiţi morți la parterul vilei, după ce familia tânărului a anunţat poliţia despre faptul că acesta nu  a mai urcat în avionul care ar fi trebuit să îl ducă în Belgia. Cei doi studenți au avut o moarte extrem de violentă, având corpurile ciopârțite: ea a fost tăiată de 33 de ori, iar îl el a fost înfipt cuțitul de 17 ori.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cumparaturi supermarket alimente  shopping (2) jpeg
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net