Un polițist de la trupele speciale ale IPJ Dolj a fost găsit mort în scara blocului. Ce spune mama lui

Ultima actualizare:

    Foto: adevarul.ro
Foto: adevarul.ro

Tragedie în familia unui polițist de la trupele special din IPJ Dolj! Ofițerul a fost găsit mort, în subsolul blocului în care locuia, iar lângă el se afla un flacon de medicamente.

Primele indicii în cazul polițistului Mihai Olaru, de la IPJ Dolj, duc către sinucidere. Bărbatul nu mai fusese văzut de două zile și nici nu a mai răspuns la telefon. Mama acestuia, cu care locuia într-un apartament din blocul unde a fost găsit mort, nu reușise să mai ia legătura cu el, astfel că i-a anunțat colegii.

„Mama ofiţerului a spus că fiul ei este de negăsit, îl sună încontinuu şi nu răspunde. Cei doi locuiau împreună”, spun colegii poliţistului, scrie adevarul.ro. Poliţiştii au început căutările imediat și i-au găsit trupul neînsufleţit în subsolul blocului unde locuia. 

„A suferit o depresie”     

„Nu ne vine să credem. Ultima perioadă a fost, e adevărat, grea pentru el. Îi murise tatăl, divorţase, avusese o altă relaţie, se despărţise şi de a doua femeie. Cel mai probabil, a suferit o depresie”, au mai declarat colegii ofiţerului.  

Mihai Olaru activa în cadrul IPJ Dolj de zece ani. În luna septembrie, se transferase la Serviciul pentru Acţiuni Speciale, la departamentul pirotehnic. În urmă cu câteva zile, acesta a cerut câteva zile de concediu.  

Cadavrul bărbatului a fost dus la morga Spitalului Clinic Municipal Filantropia, fiind dispusă efectarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului. Politistii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar cercetările continuă. 

Citește și: 

Un copil de 14 ani din Bistrița s-a spânzurat după ce ar fi primit o provocare pe TikTok

Îngrozitor! S-a așezat pe linie și a așteptat să treacă trenul. Bărbatul a fost spulberat



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
reubens stock photos ai generated 9753234 1280 jpg
avocatul poporului  jpg
traseu spre Cascada Bâlea (8) jpeg
Copil pe telefon - retele sociale FOTO Shutterstock
bloc nou 6 Foto We Rent jpg
Milano, foto Shutterstock jpg
image png
police 850054 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net