UE dă undă verde pentru al doilea booster împotriva COVID-19. Cine este eligibil?
Autorităţile sanitare ale Uniunii Europene au dat undă verde vaccinării cu o a doua doză „booster” a vaccinurilor anti-COVID Moderna şi Pfizer, însă doar pentru persoanele de peste 80 de ani.
Asta din cauza unui „risc mai mare ca această categorie de persoane să se îmbolnăvească grav de COVID”, precizează News.ro. Pentru populaţia mai tânără, EMA şi ECDC consideră prematură o astfel de măsură.
Citește și O lună de pandemie fără restricții: cum s-au schimbat cifrele fără mască
SUA recomandă al doilea booster persoanelor de peste 50 de ani
Șeful Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor a oferit mai multă claritate cu privire la cine ar trebui să ia în considerare a doua doză booster împotriva Covid-19.
Persoanele care au primit seria de vaccinuri ARNm cu două doze plus un rapel nu au nevoie de un al doilea rapel dacă au fost infectați recent cu varianta Omicron a coronavirusului, a declarat directorul CDC, dr. Rochelle Walensky, pentru NBC News.
„Dacă ați avut Omicron în ultimele două sau trei luni, asta v-a întărit destul de bine sistemul imunitar”, a spus Walensky, adăugând că acești indivizi ar putea aștepta încă două până la patru luni înainte de al doilea booster din vaccinul anti-Covid.
Autoritățile federale de reglementare au dat undă verde pentru al doilea booster săptămâna trecută pentru adulții de 50 de ani și peste. Aceștia se pot vaccina fie cu Moderna, fie cu serul Pfizer-BioNtech,. Autoritățile au spus că nu există probleme de siguranță cunoscute pentru cei eligibili în ceea ce privește un al doilea booster.
La data de 8 aprilie 2022, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.984 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2. 211 dintre cazurile noi din ultimele 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi și testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!
Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News,Facebook și Instagram!