Veste uriașă! Românii ar putea în curând să călătorească LIBER în SUA

Ultima actualizare:

Senatorii americani recomandă includerea România în programul Visa Waiver care permite românilor să circule liber în Statele Unite ale Americii. Astfel, Senatul american arată un sprijin total față de România în demersul de a denevi stat membru a programului Visa Waiver. Intitulat „Romania Visa Waiver Act of 2023”, proiectul de act normativ a fost introdus miercuri de senatorii americani, democratul Richard Durbin, numărul doi din Senat și Jeanne Shaheen, preşedintele Subcomitetului pentru Europa din cadrul Comitetului pentru Relaţii Externe al Senatului Statelor Unite. Amândoi au vizitat recent țara noastră.

image

Programul Visa Waiver va permite românilor să călătorească în Statele Unite fără viză pentru cel mult 90 de zile.

România trebuie să ajungă la 3%, rată de refuz a vizelor. Acum are 12%

România are însă câteva obligații de îndeplinit și recomandări. Cea mai importantă se referă la combaterea traficului de persoane și la îndeplinirea criteriilor tehnice așa cum sunt ele prevăzute în Legea americană a imigrării şi cetăţeniei, a anunțat joi Ambasada României în Statele Unite.

România trebuie să îndeplinească toate cerințele rezultate din acordurile noastre de schimb de informații, adică monitorizări privind terorismul, schimbul unor astfel de informații și așa mai departe”, a spus Dereck Hogan, asistentul principal adjunct al secretarului de stat american Anthony Blinken.

De asemenea, România trebuie să ia măsuri pentru a scădea rata de refuz a vizelor SUA, care acum depășește 12%. Pentru admiterea în Visa Waiver trebuie să fie sub 3%.

Statele Unite se angajează să facă totul ca România să se alăture programului Visa Waiver cât mai curând posibil, cât mai rapid posibil. Deci ne luăm acest angajament.

Am avut în România, chiar săptămâna trecută, o delegație a Biroului nostru de afaceri consulare care s-a întâlnit cu toate autoritățile implicate pentru a discuta concret despre ce fel de informații trebuie să furnizeze guvernul oamenilor pentru ca aceștia să poată îndeplini criteriile necesare în procesul de solicitare a vizei, pentru ca ei să poată face solicitări de viză cu șanse mai mari de a fi aprobate”, a adăugat oficialul american.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
469859399 1102167817961740 672508127811502855 n jpg
brad 1 jpg
profesoara care citeste o carte jpg
lovitura parta jpg
Metoda japoneza de slabit  Iti ia doar 10 minute pe zi  Sursa foto  shutterstock 1807805059 jpg
egipt (315) jpg
femeie coreea1 jpeg
chipul real al lui iisus fotopixabay png
image
actualitate.net
image
actualitate.net