VIDEO Vacarm la Guvern. Peste 15.000 de profesori au umplut Piața Victoriei

Cadrele didactice s-au ținut de cuvânt și au ieșit în stradă. Peste 15.000 de oameni au ocupat Piața Victoriei, din Capitală „înarmați” cu fluiere, vuvuzele și pancarte pe care și-au scris nemulțumirile cu litere de o șchioapă. Astfel de proteste au loc în majoritatea orașelor din România. Profesorii sunt în a patra zi de grevă și nu au de gând să cedeze dacă revendicările lor nu sunt tratate cu respect și decență de către guvernanți.

image

”Nouă nu ne convine să stăm acasă. Nu ne place. De 40 de ani am crescut generații, dar așa umilință nu am cunoscut niciodată”, a spus o educatoare prezentă la mitingul masiv din Piața Victoriei.

Întâlnirea care a avut loc miercuri după-amiază între reprezentanții guvernului și cei ai sindicatelor din Educație a înregistrat un nou eșec după patru ore de discuții și negocieri. Drept urmare, liderii sindicatelor au anunțat că greva generală continuă.

Oferta „finală” a Guvernului a fost respinsă

Secretarul general al Guvernului, Marian Neacșu, a spus că după discuții cu sindicatele Executivul le-a oferit acestora posibilitatea de a emite un card, cu bani din fonduri europene, prin care profesorii și personalul didactic auxiliar să primească 1.000 de lei în iunie și 1.500 de lei în octombrie.

”Am avut o discuție fructuoasă, am discutat constructiv. E foarte clar că acum nu poate avea loc nicio creștere salarială. Colegii din învăţământ sunt la maximul grilei, iar acest Guvern a făcut posibil acest lucru.

De asemenea, nu poate să fie vorba în momentul acesta de acordare de sporuri și s-a discutat foarte constructiv despre faptul că în programul de guvernare care va fi prezentat imediat ce noua așezare a Coaliției va constitui noul Guvern și va veni în fața Parlamentului, prioritatea numărul 1 va fi Educația.

Oferta suplimentară a guvernului pentru redefinirea demnității profesorilor va fi acordarea unei sume în luna iunie și în octombrie, un card pentru cariera profesională. Suma propusă e de 1.000 de lei în iunie și 1.500 de lei în octombrie. Pentru personalul nedidactic va fi de 500 de lei în iunie și 500 de lei în octombrie”, a declarat secretarul general al Guvernului Marian Neacșu, suliniind că ac aceasta este oferta „finală” a Guvernului



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
bijuterii jpg
peste toxic istock jpg
revista femeia comunism adevarul jpg
istrau tiktok png
pisica istock jpg
rio de janeiro brazilia pixabay jpg
Mallorca, foto Shutterstock jpg
Will Smith Chris Rock Oscar 2022 Foto profimedia 0673511313 (1) jpg
image
image