Zece persoane au fost reţinute, după ce au agresat o femeie şi au distrus bunuri dintr-o societate

Ultima actualizare:

    Foto: Arhivă Click!
Foto: Arhivă Click!

Zece persoane, cu vârste cuprinse între 18 şi 52 de ani, au fost reţinute pentru 24 de ore, în urma mai multor percheziţii realizate în judeţul Botoşani, acestea fiind suspectate că au intrat în locuinţa unei femei şi au bătut-o, iar apoi au distrus mai multe bunuri din incinta unei societăţi comerciale. La percheziţii au participat peste 60 de poliţişti şi jandarmi.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Botoşani, marţi, peste 60 de poliţişti şi jandarmi au pus în executare opt mandate de percheziţie emise de Judecătoria Botoşani. Acţiunea a avut loc la locuinţele unor persoane din oraşul Flămânzi şi din comuna Frumuşica, într-un dosar penal aflat în instrumentarea Poliţiei Oraşului Flămânzi.

Anchetatorii au stabilit că, pe data de 19 decembrie, patru bărbaţi cu vârste cuprinse între 20 şi 37 de ani, însoţiţi şi de alte persoane, ar fi pătruns în locuinţa unei femei şi ar fi lovit-o pe aceasta peste corp cu diferite obiecte contondent. În aceeaşi seară, un alt grup, format din patru bărbaţi, cu vârste de 18-52 de ani, însoţiţi şi de alte persoane, ar fi pătruns în curtea unei societăţi economice din oraşul Flămânzi, unde ar fi distrus mai multe obiecte de mobilier, electrocasnice şi geamurile unei autoutilitare parcată în curte. Prejudiciul în acest caz se ridică la 7.200 de lei.

În urma percheziţiilor, poliţiştii şi jandarmii au găsit mai multe obiecte contondente susceptibile că au fost folosite la comiterea faptelor, 1419 pachete de ţigarete de diferite mărci, de provenienţă Republica Moldova şi duty free, precum şi cantitatea de 15 kilograme de articole pirotehnice din categoriile F1 şi F2, deţinute fără drept de persoanele respective.

Zece bărbaţi, cu vârste cuprinse între 18 şi 52 de ani, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, fiind duşi în arestul IPJ Botoşani.

În această cauză oamenii legii fac cercetări pentru comiterea infracţiunilor de violare de domiciliu, lovire sau alte violenţe, distrugere, orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept şi colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate în buline și William, GettyImages jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
alimente sanatoase jpg
Ceausescu facebook jpg
mancare de tip fast food jpg
televizor istock jpg
ninsoare jpeg
timisu de sus png
poza mare pestera jpg
pantofi dunare budapesta captura video jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net