Zeci de pensiuni și vile sunt scoase la vânzare în stațiuni superbe de la munte. De ce renunță la ele proprietarii

Cei care au la dispoziție bugetul necesar pot achiziționa proprietăți superbe în două stațiuni superbe de la munte. Zeci de vile și pensiuni sunt scoase la vânzare în zona Bran - Moeciu, una dintre cele mai populare zone de vacanță din țara noastră.

Zona este una de o frumusețe rară / foto: Lucian Ignat
Zona este una de o frumusețe rară / foto: Lucian Ignat

Tot mai multe clădiri stau goale și așteaptă noi proprietari care să le redea strălucirea de altă dată. Acum, cei care pot scoate din buzunar sumele necesare au oportunitatea de a cumpăra proprietăți superbe în zona Bran - Moeciu, unde zeci de vile și pensiuni sunt scoase la vânzare, potrivit informațiilor de la PRO TV.

Proprietarii actuali aleg să renunțe la aceste proprietăți deoarece numărul de turiști care ajung în zonă a scăzut, iar cei care încă ajung în această zonă preferă să se cazeze în locuri care le oferă experiențe mai complete.

Zeci de vile și pensiuni sunt scoase la vânzare

Cum drumul a fost modernizat iar peisajele din jur sunt de o frumusețe rară, Branul pare a fi locația perfectă pentru o afacere în turism. La acest lucru s-a gândit și George Săvulescu, care și-a cumpărat un teren în zonă, pe care dorea să ridice o pensiune.

Cu toate acestea, numărul oaspeților a fost în continuă scădere, așa că a renunțat la investiția sa.

„Nu. Mă uitam la camerele goale! Și ștergeam praful”, a spus proprietarul, după ce a fost întrebat ce ar fi făcut dacă avea deja pensiunea și dacă îi pare rău că nu a construit-o.

Numărul de turiști a scăzut în ultimul an

În localitățile Bran și Moeciu ar exista undeva în jur de 1.700 de locuințe neocupate temporar, potrivit Institutului Național de Statistică. Aceste locuințe sunt folosite, în principal, drept case de vacanță. Numai 600 de unități sunt clasificate oficial pentru turism, iar gradul de ocupare a scăzut cu 20% în ultimul an.

În acest moment, 62 de case, vile, pensiuni și cabane sunt scoase la vânzare, un număr cu 86% mai mare comparativ cu cel din aceeași perioadă a anului trecut.

„Sunt mulți care și-au luat credite, mulți care s-au împrumutat gândind un business și dacă turiștii lipsesc e foarte greu să acopere ratele, creditele și, mai mult, să facă și un profit”, a spus primarul comunei Bran, Cosmin Feroiu.

„Observăm prețuri de 1.306 euro în Bran și 1.116 euro în Moieciu”, a spus și Monica Dudău, reprezentant platformă de anunțuri imobiliare, conform sursei citate.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
cai maltratati la un targ din satu mare foto kola kariola png
Canicula caldura vara FOTO Shutterstock jpg
porumb istock jpg
bucuresti piata unirii foto pixabay jpg
piscina istock jpg
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
WhatsApp Image 2026 06 28 at 13 39 33 jpeg
avion franta reuters1 jpeg
image
image