Prima zi fără fumat: «Mă sui pe pereţi!»

Ultima actualizare:
Prima ţigară a zilei Sorin a fumat-o la o oră după ce s-a trezit
Prima ţigară a zilei Sorin a fumat-o la o oră după ce s-a trezit

Fumau cel puţin 40 de ţigări pe zi. De ieri, doi reporteri Click! au hotărât să spună „adio" ţigărilor. Iată cum s-au simţit Emil Simionescu şi Sorin Andreiana în prima zi de experiment.

Uff! Abia a trecut o zi şi deja îmi vine să mă urc pe pereţi!.

Cel mai greu mi-a fost dimineaţă când, aşa cum am fost sfătuit cu o zi în urmă de către medicul pneumolog Magda Ciobanu (40 ani), a trebuit ca, în locul obişnuitelor ţigări (cam 3, 4 la număr) pe care le fumam la marginea patului, să-mi pun plasturele Nicorette.

„Începi întâi cu un singur plasture. Dacă la sfârşitul zilei, pofta de ţigară nu s-a stins, a doua zi vei pune doi plasturi", mă instruise specialistul.

Tot ea îmi atrăsese atenţia, marţi, că e foarte important să înlocuiesc obiceiul de a fuma dimineaţa cu un altul. I-am promis că, în loc să fumez, voi alerga. Mi-am dat seama încă de la prânz câtă dreptate are.

Deşi începusem ziua, cu o alergare uşoară, preţ de vreo jumătate de oră, prin parc - lucru pe care am de gând să-l fac în fiecare dimineaţă de acum încolo, după-amiază mă ardeau buzele să trag câteva fumuri. M-am abţinut totuşi! Dar ce nervos sunt! La birou, m-am pus pe ronţăit felii mici de ridichi.

M-a ajutat mult şi mingea antistres primită de la medic, pe care am mototolit-o în mâini ori de câte ori am simţit nevoia să întind degetele după o ţigară. A vecinului de birou, că eu nu mai am asupra mea neam de tutun!

«Am renunţat la cinci ţigări din patruzeci!»

Sorin e fericit. El nu se lasă brusc de tutun

Prima zi în care a trebuit să renunţ la fumat. Nu a fost chiar atât de rău ţinând cont că a trebuit să renunţ la o mică parte din cantitatea de tutun fumat zilnic.

După o nouă vizită la cabinetul psihologului Mihaela Vintilă am aflat că, la fiecare trei zile, va trebui să renunţ la 3-5 ţigări. „În primul rând renunţaţi la cele două ţigări pe care le fumaţi când vă treziţi. Treceţi peste ele şi mergeţi imediat să faceţi un duş. Fumaţi doar o ţigară când ieşiţi din duş", mi-a spus specialistul.


    Prima ţigară a zilei Sorin a fumat-o la o oră după ce s-a trezit
Prima ţigară a zilei Sorin a fumat-o la o oră după ce s-a trezit

Asta fost uşor în prima zi, deşi mă gândeam la ţigări şi în timpul duşului. Am rezolvat problema tot cu ajutorul unui sfat primit de la psiholog.

„Înainte de a fuma şi după spalaţi-vă bine pe dinţi. Asta ajută la igienizarea cavităţii bucale, aduce o mică detoxifiere şi scade dorinţa de fuma", mi-a spus Mihaela Vintilă. Aşa am făcut şi deja prima ţigară a zilei am fumat-o la mai mult de o oră de când m-am trezit. „Bravo. O primă victorie", îmi spune psihologul.

După prima zi pare simplu. Dar deocamdată am renunţat la doar cinci ţigări din 40 fumate zilnic.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Starship shutterstock jpg
centrala jpeg
churches lalibela  jpg
manastirea Ghighiu  jpeg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
stat bloc romania jpg
centrala termica de apartament instalator shutterstock 2373202799 jpg
vant puternic distrugeri jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net