Răpirea unei avocate parizience, o afacere de familie

Răpirea unei avocate parizience, o afacere de familie

Ultima actualizare:

Avocata, răpită luni seara în Paris, a reuşit să scape în seara următoare, iar parchetul a plasat-o în detenţie provizorie pe tânăra fată.

Potrivit primelor elemente ale anchetei, dezvăluită joi de cotidianul francez Le Figaro, avocata Pascaline Saint-Arroman Petroff avea întâlnire luni, la ora 19, cu două pretinse ziariste de la televiziunea belgiană într-o braserie din cartierul Port-Royal din Paris.

Pe drum, ea a fost răpită de două femei care au forţat-o să urce într-o maşină şi au dus-o într-o pădure în apropiere de Breuil-le-Sec, unde au legat-o de un copac şi au bătut-o.

Victima a reuşit să scape în noaptea de marţi spre miercuri şi s-a refugiat spre 01h50 în casa unor localnici de unde a dat alarma.

Ea a relatat jandarmilor din brigada Clermont că fusese ameninţată de o femeie înarmată cu un pistol. Apoi, ea a fost sechestrată în portbagajul unei maşinii, obiectele personale fiindu-i luate.

Potrivit declaraţiilor sale, această răpire ar putea avea legătură cu unul dintre fostele sale dosare profesionale. Specializată în dreptul familiei şi în problemele sectelor, dna Saint-Arroman Petroff a fost avocata tatălui copiilor lui Xavier Fortin, care îi răpise şi îi ascunsese timp de mai mulţi ani în Ariege.

Avocata este şi consilier al asociaţiei Justiţie egalităţii partenterale, prezidată de companionul ei.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
delfin esuat jpg
papa leon profimedia jpg
comemorare Rahova jpg 15 jpg
854339508 1832253894894323 8725783364908500702 n jfif
FOTO Cvadrupletii nascuti prematur la Miercurea Ciuc vor fi externati de la Maternitatea Brasov dupa aproape 3 luni de ingrijiri speciale 1536x1298 jpeg
Design fără titlu (5) png
online shopping jpg
Flori cireș Japonia FOTO Shutterstock
image
image