Sănătate
Pagina 182

Cele mai bune alimente bogate în calciu
Calciul este unul dintre cele mai importante minerale de care organismul nostru are nevoie pentru a se menţine sănătos. Se spune că se găseşte în cantităţi mari în lactate, însă există şi alte alimente care abundă în calciu. Află mai multe din noul număr al revistei „Click! pentru femei“!
Sănătate
Frigul, pericol pentru copii şi vârstnici
După temperaturi incredibil de mari pentru luna octombrie, vremea s-a răcit brusc. Valorile termice au scăzut de la peste 25 de grade Celsius la cel mult 10 grade, iar la munte temperaturile au coborât sub pragul îngheţului. Medicii avertizează că schimbarea bruscă a vremii nu produce un simplu disconfort, ci poate favoriza chiar apariţia bolilor şi agravarea afecţiunilor existente.
Sănătate
Ceașca de sănătate: Măceșele, remedii benefice pentru infecțiile urinare
Infecțiile urinare sunt o problemă cu care se confruntă foarte multe femei. Din păcate, deseori, acest discomfort este, totuși, ignorant. S-a constatat că, atunci când această problemă de sănătate nu este tratată la timp poate să aibă efecte grave la nivelul rinichilor, chiar și infertilitate. Numeroase cazuri au fost rezolvate pe baza unui tratament naturist , fără intervenția cu antibiotice.
Sănătate
Sezonul de gripă debutează odată cu primele zile reci de toamnă. Copiii și adolescenții sunt printre cei mai expuși la îmbolnăvire. Cum îi protejăm eficient?
Primele zile răcoroase de toamnă au readus în actualitate problema virozelor și a infecțiilor respiratorii. Primele date sunt alarmante. Astfel, Centrul Național de Supraveghere și Control a Bolilor Transmisibile a raportat, în săptămâna 14-20 Octombrie, 20 de cazuri de gripă clinică, la nivel național, un nivel ușor mai mare față de cel raportat în aceeași perioadă a anului trecut. Îngrijorător este faptul că sezonul gripal precedent a lăsat în urmă 199 de morți, potrivit datelor Institutului N
Sănătate
Brânza din lapte de capră, un tonic pentru oase
Brânza de capră este printre puținele surse naturale de Vitamina B12 (două micrograme la 100 de grame).
Sănătate
Obiceiuri care îţi strică dinţii
Nu este suficient doar să te speli pe dinţi de două ori pe zi ca să ai o dantură sănătoasă. Anumite obiceiuri banale, de zi cu zi, pot avea efecte negative la care nu te-ai fi gândit.
Sănătate
7 remedii naturiste din cămara ta
Proviziile din cămară nu sunt bune doar de pus în mâncăruri, ci te pot ajuta şi în unele probleme de sănătate.
Sănătate
Realizare impresionantă pentru un spital mic în România: Transplanturi simultane de ficat şi plămân
Viaţa a doi români s-a schimbat radical după ce medicii au descoperit că sunt compatibili pentru a primi ficat, respectiv plămân. Operaţia a avut loc în Bucureşti la Spitalul „Sfânta Maria”, fiind o premieră națională când un spital mic reușește această performanță.
Sănătate
Știți că muşețelul prezintă multe avantaje în lupta cu cancerul?
În studiile lor, cercetătorii din diferite țări continuă să prezinte avantajele extraordinare ale consumului de mușețel! Planta a devenit un dușman declarat al cancerului.
Sănătate
Ziua Mondială a Accidentului Vascular Cerebral. Tot mai mulţi tineri români, afectaţi de AVC
O situaţie incredibilă reiese din rapoartele medicilor. Numărul cazurilor de Accident Vascular Cerebral a crescut îngrijorător în rândul persoanelor tinere, cu vârste de peste 20 de ani. Pe 29 octombrie este marcată Ziua Mondială a Accidentului Vascular Cerebral. Un nou prilej de a aduce în atenţia oamenilor, cât de gravă este această boală.
Sănătate
9 remedii simple pentru a scăpa de durerea de urechi
Foarte neplăcute, durerile de urechi îţi creează un disconfort ce nu te lasă să te concentrezi asupra activităţilor zilnice.
Sănătate
Voi de când nu v-aţi mai înlocuit salteaua?
Chiar dacă nu au un „termen de expirare” trecut pe etichetă, precum cutiile de lapte, obiectele de uz casnic ar trebui şi ele înlocuite periodic. E important atât pentru sănătate, cât şi pentru confortul locatarilor. În realitate, puţini îşi aduc aminte sau consideră necesar să facă „investiţia”.
Sănătate
7 greşeli pe care le fac femeile la sală
Mergeţi la sală pentru a slăbi, a vă tonifia, a arăta bine, iar sportul este recomandat de toţi medicii şi nutriţioniştii datorită numeroaselor beneficii pentru sănătate. Însă practicat incorect, mai mult rău face. Iată care sunt cele mai mari greşeli pe care le fac femeile atunci când îşi fac un abonament la sală!
Sănătate
Statistici îngrijorătoare: înghiţim săptămânal 5 grame de plastic
Suntem înconjuraţi de plastic. Acesta face rău atât naturii, cât şi nouă, în mod direct. Potrivit unor studii, un om consumă, într-o singură săptămână, 5 grame de plastic, echivalentul unui card de credit. Nutriţionistul Gianluca Mech trage un semnal de alarmă şi spune ce efecte are acest lucru asupra corpului nostru.
Sănătate
Ţine la distanţă gripa şi răceala!
A existat vreo toamnă/iarnă în care să nu te prindă răceala? Dacă nu, ce-ar fi ca în acest sezon să stai departe virusuri şi să vezi cum e să te simţi perfect în fiecare zi?! Pare greu, dar nu imposibil. Cu câteva strategii sănătoase, vei putea ţine boala la distanţă.
Sănătate
Problema autopsiei, o nouă abordare
Pentru a afla cauza morții, în cazul unor decese survenite instantaneu, s-a constatat că familia nu este de acord cu efectuarea autopsiei persoanei defuncte.
Sănătate
Șase condimente combat riscul îmbolnăvirilor de cancer
Radicalii liberi, substanțe care îmbătrânesc organismul, pot fi combătuți de efectul unor anumite condimente precum: salvia, busuiocul, ardeiul iute, ghimbirul, scorţişoara şi şovârful.
Sănătate
Terapia cu hamei vindecă o boală cumplită a sufletului: gelozia
De secole, gelozia este o boală a sufletului care face mii şi mii de victime, susțin specialiștii în boli psihosomatice.! Din păcate, cumplita afecțiune, poate să apară cel puțin o dată în viața noastră. Gelozia, un sentiment chinuitor, este asociat cu teama că ne despărțim de cel mai drag om din lume, dar și cu bănuiala sau certitudinea că, fiinţa iubită este infidelă.
Sănătate
Știți că boabele fierte de porumb sunt un remediu pentru oase?
Despre durerile de oase se plâng mii de semeni. Ei caută remedii benefice pentru durerile de oase, eficiente și ... ieftine. Terapeuții au descoperit un leac foarte eficient, la îndemâna noastră și este firesc să fie cunoscut de cei care se confruntă cu disconfortul durerilor de oase...
Sănătate
3 sfaturi să trăieşti până la 100 de ani
Cercetătorii greci au descoperit cât de importantă este alimentația în prelungirea vieții și în lupta contra bolilor.
Sănătate
Cât de benefică este sauna pentru organism
Dacă în antichitate făcea parte din ritualul de îngrijire a femeilor, prin efectele deosebite asupra pielii, în zilele noastre sauna este apreciată şi pentru alte beneficii care privesc atât trupul, cât şi mintea. Important e să fie făcută cu măsură, altfel rişti să te îmbolnăveşti.
Sănătate
Ce efecte terapeutice are călinul
Pentru că fructele călinului se recoltează în lunile septembrie- octombrie, nu strică să le aveţi în casă, în cutiuţa cu minuni naturiste. Planta, de la care se folosesc scoarţa, frunzele, fructele, sâmburii şi cozile, are un puternic efect sedativ, dar şi acţiune astringentă, hipotensivă, cardiotonică şi laxativă.
Sănătate
Ce efecte nocive are ceaţa persistentă pentru sănătate
Suntem în mijlocul toamnei, iar acum un alt fenomen ne deranjează mai ales dacă suntem şoferi. Este vorba despre ceaţă care, în unele zone devine atât de densă încât abia mai poţi vedea la câţiva metri în faţă. Însă nu vizibilitatea redusă este problema majoră de fapt. Medicii spun că ceaţa agravează unele boli.
Sănătate
Alimente care te ajută să lupţi cu foamea
De multe ori, senzaţia de foame poate să apară chiar dacă abia ai mâncat. Ca să nu mai vorbim de diete, când foamea poate fi cel mai mare duşman al tău. Totuşi, există mai multe alimente şi mâncăruri, care pot alunga foamea şi păstrează senzaţia de saţietate mai mult timp.
Sănătate
Ceașca de sănătate: Cele mai eficiente plante care tratează laringita
O afecțiune frecventă și sâcâitoare în sezonul rece este laringita. Inflamația acută sau cronică a laringelui se asociază cu bolile specifice căilor respiratorii. Bolnavul răgușește, înghite alimentele cu dificultate, are gâtul uscat, iar tusea seacă îl sufocă. Cauzele cele mai frecvente care declanșează această afecțiune sunt: răceala, gripa, suprasolicitarea vocii, refluxul gastro-faringian, factorii climatici (frigul și umezeala), dar și impuritățile atmosferice,
Sănătate
S-a lansat prima clinică de menopauză din România. Specialiştii te învaţă cum să faci faţă bufeurilor şi anxietăţii
S-a lansat prima clinică de menopauză din România. Este de fapt un concept care vine în întâmpinarea tuturor problemelor asociate menopauzei, testat cu succes mai ales în America de Nord, dar și în țările UE. Iar pacientele care se adresează acestei clinici învaţă cum să facă faţă bufeurilor, nervozităţii şi a celorlalte probleme generate de scăderea estrogenului din organism.
Sănătate
Ce efecte benefice au probioticele
Credeai că probioticele, acele bacterii bune, te ajută numai când faci un tratament cu antibiotice? Află că nu, ele au şi alte beneficii pentru organism. Află când şi de ce trebuie să luăm probiotice, dar şi ce alimente au un conţinut bogat în aceste bacterii sănătoase!
Sănătate
Aşa arată aparatele care salvează viaţa bebeluşilor prematuri la Spitalul Elias din Bucureşti
Doar câteva secunde pot face diferenţa în procesul de salvare a unui copil născut prematur. Iar numărul bebeluşilor care se grăbesc să vină pe lume mai repede este foarte mare. Unii sunt sunt recuperaţi şi ajung repede în sânul familiei. Alţii, din păcate, nu supravieţuiesc. Şi nu din cauza neprofesionalismului medicilor ci, în general, din cauza dotării precare a spitalelor. Organizaţia Salvaţi Copiii a dotat Spitalul Elias din Capitală cu aparatură perfomrantă care poate salva viaţa nou-născuţ
Sănătate
Cum să recunoști alergiile din fiecare sezon
Alergiile afectează aproximativ 20% din populație și sunt caracterizate de o sensibilitate ridicată la factori externi care, în general, sunt inofensivi. Cea mai cunoscută alergie este cea la polen, însă există mulți alți alergeni precum praful, blana animalelor, alimente sau înțepături de insecte. Unele dintre acestea se manifestă în funcție de sezon.
Sănătate
Murăturile în saramură vindecă bolile digestive
Dacă nu ai apucat să-ţi prepari murăturile pentru sezonul rece, încă nu e timpul pierdut. Pe lângă faptul că sunt o garnitură perfectă pentru diverse preparate, ele sunt şi foarte sănătoase. Nu uita însă că doar legumele murate în sare îşi conservă proprietăţile, unele chiar şi le amplifică.
Sănătate