7 beneficii ale ceaiului de iasomie. Parfumata floare te scapă de o mulțime de probleme

Ultima actualizare:

Numită „yasmin”, adică „dar al lui Dumnezeu”, iasomia a fost folosită de-a lungul secolelor pentru parfumarea naturală a pielii şi pentru efectele sale afrodiziace. Află ce alte beneficii aduce pentru organismul tău.

Ceaiul de iasomie are numeroase beneficii pentru sănătate, legate de îmbunătăţirea funcţiilor organismului. Scade colesterolul şi reglează tranzitul intestinal, calmând simptomele neplăcute ale indigestiei.Mulţi specialişti susţin că antioxidanţii din acest ceai ar putea opri dezvoltarea celulelor canceroase din organism, dacă este consumat regulat.

Datorită efectului calmant şi antiinflamator, poate calma durerile de cap, durerile articulare, reumatismul, oboseala şi febra musculară, contracţiile musculare şi spasmele şi poate trata într-o anumită măsură migrenele.

Cu toate acestea, ceaiul de iasomie nu este recomandat femeilor însărcinate şi persoanelor cu afecţiuni cardiace, din cauza conţinutului de cofeină. La fel, acest ceai este contraindicat pentru pacienţii cu hiperaciditate gastrică sau ulcer, scrie povesteacasei.ro.  

  • Combate stresul şi depresia. Ceaiul de iasomie te ajută să te calmezi rapid într-o situaţie stresantă sau dintr-o criză nevrotică. De asemenea, revigorează sistemul nervos central, înlăturând semnele depresiei, asteniei sau anxietăţii. Meritul efectului calmant şi tonic nu este datorat doar compuşilor activi din plantă, ci şi mirosului plăcut şi relaxant al acesteia.  
  • Tratează migrenele.  Durerile de cap provocate de migrene pot fi mult ameliorate cu o ceaşcă de ceai de iasomie, datorită efectului calmant puternic al acestui remediu naturist.  
  • Creşte libidoul. Ceaiul de iasomie se poate transforma în cel mai la îndemână şi eficient afrodiziac. S-a demonstrat că atunci când este consumat frecvent, acesta duce la sporirea dorinţei sexuale şi la îmbunătăţirea vieţii sexuale.  
  • Îmbunătăţeşte digestia. Compuşii activi din florile de iasomie ajută la stimularea tranzitului intestinal lent şi la distrugerea bacteriilor nocive care determină apariţia intoxicaţiilor alimentare.  
  • Previne cancerul. Ceaiul de iasomie are un efect anticancerigen puternic, specialiştii demonstrând că previne formarea celulelor maligne prin combaterea atacului radicalilor liberi asupra organismului. Aici sunt „vedete” antioxidanţii existenţi în plantă, ale căror proprietăţi terapeutice reuşesc să ţină la distanţă cancerul.  
  • Reduce colesterolul. Ceaiul de iasomie conţine catehine, compuşi organici cu rol în scăderea colesterolului „rău” şi a trigliceridelor. Are un efect hepatoprotector puternic. 
  • Ajută la slăbit. Iasomia este un aliat puternic al slăbitului sănătos, datorită numeroşilor antioxidanţi din compoziţia plantei, care stimulează metabolismul şi contribuie la arderea mai rapidă a grăsimilor. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Charles, Camilla, Charlotte, Kate, William, George, Louis, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
boala x jpg
citit carte barbat istock jpg
zile libere de paste jpg
castig loto pitesti jpg
Calin Georgescu Foto AP jpg
sforait jpg
test inteligenta istock jpg
mario david garcia pizza vulcan AFP jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net