Alimentul-minune recomandat de Dr. Virgiliu Stroescu. A fost adus de Ceaușescu din China și poate preveni cancerul: „Strangulează vasele care hrănesc acea tumoră”
Dr. Virgiliu Stroescu, medic primar în endocrinologie și doctor în medicină, explică efectele incredibile pe care soia le poate avea asupra sănătății. Potrivit documentelor, Nicolae Ceaușescu ar fi introdus această leguminoasă în alimentația românilor.

Soia, un aliment des întâlnit astăzi în dietele moderne, a fost introdusă în alimentația românilor încă din perioada comunistă, la inițiativa lui Nicolae Ceaușescu, după o vizită în China. Deși decizia a fost privită atunci cu reticență, specialiștii de azi confirmă că soia are beneficii remarcabile pentru organism.
Dr. Virgiliu Stroescu, medic primar în endocrinologie și doctor în medicină, a explicat, cu ceva timp în urmă, în cadrul emisiunii „Sinteza Zilei” de la Antena 3 CNN, de ce această leguminoasă poate fi considerată o adevărată „armă” împotriva cancerului și cum postul religios contribuie la menținerea sănătății și a longevității.
Soia, alimentul care ar putea preveni cancerul
Medicul a povestit cum liderii politici ai vremii au fost sfătuiți să introducă soia în dieta populației datorită proprietăților sale.
„I-a spus atunci (n.r. liderul Chinei, Kim Ir-sen), măi Nicule, dacă tu dai la români soia nu o mai ai o treime din cancere, pentru că vor dispărea. Ei, în China, aveau foarte puține cancere din cauza acestei leguminoase, care este soia. Iată, ce se întâmplă? O tumoră ca să crească are nevoie să fie hrănită de vasele de sânge. Și atunci, ca să fie o tumoră bine hrănită, organismul nostru și chiar cancerul formează noi vase de sânge numit neoangiogeneză. Deci, ai o tumoră și tumora comandă «făceți-mi hrană». Cum? Faceţi vase mari de sânge ca să mă hrănească. Vasele sunt mai mari, tumora crește și crește și crește.
Ei bine, soia ce face? Are o substanță numită daizeină, genesteină sau glicesteină, sunt trei surori care vin și strâng și opresc circulația în neoangiogeneză. Și atunci tumora care e mare, puternică, care crește din ce în ce, n-are hrană. Şi din ce în ce aceste trei izoflavonoide vin și ștrangulează până când cancerul se poate usca, se poate termina și atunci organismul care mai este încă sănătos are putere să rezolve problema respectivă.
Cancerul are trei timpi. Timpul unu este iniţiere, timpul doi de promovare și timpul trei de pro-creere sau proliferare.
Iniţierea: Hai să presupunem că aici avem pământ și am niște semințe de gazon. Arunc semințele de gazon, ele au fost în mâna mea, acum au ajuns pe pământ. Ele nu au germinat, dar sunt acolo. În momentul în care semințele de gazon încep să înflorească, să germineze, este inițierea.
Promovarea: Dacă au apă multă, cresc foarte mult și vine promovarea. Dacă n-au apă, interesant vin înapoi în prima soluție, că dacă ai semințe și atunci ele se usucă, ele există, dar se usucă. Dacă le ții mai mult, se usucă de tot, iar când le dai apă, iar cresc. Asta este promovarea.
Progresia: Iar dacă le lași, cum este iarba care trăiește printre pietre, crește foarte mare și atunci e progresia. Și atunci astea se numesc metastaze.
Ei bine, soia aceasta ajută ca în prima etapă să dea înapoi. Deci omul a început să aibă micro-metastaze, a început să facă niște mici formațiuni. Ca o tumoră să crească un centimetru e nevoie de cinci ani. Păi celula-i mică și trebuiesc trei ani ca să ajungă la 10 la puterea 18, ca să ajungă să fie văzut 1cm, de asta îi trebuie cinci ani. Deci substanţele din soia nu omoară nimic, ci strangulează vasele care hrănesc acea tumoră”.
Postul religios, o formă de vindecare naturală
Pe lângă alimentația echilibrată, dr. Stroescu subliniază importanța postului religios, pe care îl consideră o formă inteligentă de protecție a organismului.
„Şi cam asta face si postul. Postul înseamnă abținere de la hrănire care poate să fie oră, minute, zeci de minute, săptămâni. Noi avem postul acesta religios care este foarte inteligent. Ce spune postul religios? Oameni buni, o perioadă din timp nu mai mâncați hrana animală pentru că toată hrana animală nu e sănătoasă. Hrana perfect sănătoasă este hrana vegetală. Care e secretul? Atenție, ceea ce este inovație divină sunt fibrele vegetale. Aici este tot secretul!
Fibrele vegetale sunt niște lanțuri de glucoză care în loc să fie dulci devin rezistente în structura lor și ele formează niște fibre vegetale. Deci glucoza fie face depozite cum este glicogenul, fie face aceste fibre care sunt extraordinar de interesante.
Pe de o parte, sunt ca un fel de mop pe unde sunt fibre vegetale. Dacă e să aruncăm aici o sticlă de cerneala o ștergem cu un mop. Toată cerneală intră în fibrele vegetale. Apoi fibrele vegetale ajută ca hrana noastră să meargă 6 metri ca să nu fim constipați.
Deci fibrele au două acțiuni una de epurare și alta mecanică. Ei, toată hrana vegetală are aceste fibre, unele în cantitate mai mare, de exemplu cele care scârție în gură morcovul, ardeiul, ţelina. Fasolea boabe are multe, multe fibre vegetale și sunt fibre vegetale solubile și insolubile. Toate astea vin şi curăță totul", a spus dr. Virgiliu Stroescu, medic primar în endocrinologie şi doctor în medicină.



































