Cum să combatem indigestiile după mesele copioase de sărbători

Ultima actualizare:

    Ceaiurile sunt bune pentru a trece peste indigestieFoto: pixabay.com
Ceaiurile sunt bune pentru a trece peste indigestieFoto: pixabay.com

După mesele copioase de sărbători trebuie să tratăm indigestiile consumând anumite remedii precum ceaiurile medicinale, uleiul de măsline, dar și sucul de citrice: -mai ales pe cel de grepfrut și de pomelo.

Desigur, bucatele tradiţionale de Crăciun şi de Anul Nou, precum  toba, piftia,  cârnaţii, lebărul , dar și dulciurile de casă, atunci când sunt consumate în exces, provoacă indigestii. Dacă simptomele  acestor  probleme de sănătate:  greaţa, vărsăturile, balonările şi arsurile la stomac continuă mai multe zile, trebuie să le  combatem cu ajutorul unor remedii naturiste.

„De sărbători dacă suntem tentaţi să ne înfruptăm cu preparate tradiţionale,  trebuie să ne gândim la consecinţe", precizează Eugen Giurgiu, doctor în biochimie, cu competenţe în fitoterapie şi nutriţie în studiul”După o masă copioasă aparatul digestiv are de suferit”. Cele mai frecvente neplăceri, care pot să apară  sunt crizele biliare şi enterocolitele, care solicită intervenţia medicului.

Cum să prevenim indigestiile

*Să evităm să consumăm alimente grase care conțin multe mirodenii și pe cele care produc aciditate ( ciocolată, ceapă și roșii);

* Să renunțăm la consumul băuturilor carbogazazoase, la cafeină și la consumul excesiv de alcool;

*Să nu sărim  peste micul dejun și nici peste masa de prânz

*Ceaiurile de salcâm și de  gălbenele scad aciditatea

*Când apar primele simptome ale indigestiei, precum migrenele, balonările, greaţa și arsurile la stomac trebuie consultat specialistul. Când acesta a stabilit diagnosticul, respectarea dietei individualizate este foarte importantă în perioada de recuperare. În studiul ” Cum să prevenim la timp indigestiile”, terapeuții europeni  recomandă ceaiurile : de mur, de coada şoricelului, de afin sau de anghinare.  De asemenea, o infuzie călduţă din flori de salcâm calmează durerea. Şi efectele hiperacidităţii se tratează cu infuzie de salcâm.

*Sunt eficiente 3 căni de ceai pe zi. Ceaiurile din flori de gălbenele sau de petale de trandafir de dulceaţă sunt binevenite în toate afecţiunile gastrice şi intestinale.

*Combateţi balonările cu infuzii din farmacia casei: anason, chimen, coriandru şi gălbenele, care au un efect rapid.

*Tratamentul cu ceai de coada- şoricelului trebuie urmat o săptămână. Infuzia se prepară din 3 linguriţe de plantă care se infuzează în 300 ml de apă clocotită, timp de zece minute. Ceaiul se bea călduţ. Specialiștii  recomandă ca tratamentul cu flori de salcâm să fie continuat timp de 14 zile, după declanşarea indigestiei. O ceaşcă de infuzie se prepară dintr-o linguriţă de plantă şi 250 ml de apă clocotită.

*Sucul de grepfrut reglează secreţia de bilă. Cura cu două căni pe zi, continuată o lună, reglează secreţia şi eliminarea bilei.

*Supa de morcovi sau apa de orez vă sunt de mare ajutor în cazul diareei. Dacă aceasta este asociată cu crampe intestinale intense, trebuie să aplicaţi pe abdomen comprese cu bitter suedez. De asemenea, pâinea prăjită, unsă cu ulei de măsline presat la rece, este un excelent pansament gastric.

Ce alimente trebuie eliminate din dietă

După o indigestie, în următoarele 3-4 săptămâni trebuie să eliminaţi din dietă mezelurile, conservele, lactatele fermentate, băuturile alcoolice şi pe cele carbogazoase, dulciurile de patiserie şi de cofetărie care conţin multe grăsimi şi ciocolată.

Cum să evitați complicaţiile

Pentru a ușura procesul de digestive, mâncaţi în linişte şi mestecaţi bine alimentele. După o masă copioasă, nu vă culcaţi imediat, pentru că sucurile gastrice „inundă" esofagul.  În cazul indigestiei, terapeuții recomandă să  facem puţină mişcare în aer liber. De asemenea, dacă apar primele simptome ale indigestiei, nu trebuie să ne îndopăm  cu medicamente pe care nu le-am  folosit niciodată.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net