Dependența de telefon poate duce la afecțiuni grave. Avertismentul specialiștilor

Dependența de telefon poate duce la afecțiuni grave. Avertismentul specialiștilor

Telefoanele mobile au devenit extensia noastră. Rețelele sociale ne mențin conectați cu lumea exterioară și persoanele dragi, însă tastarea excesivă provoacă sindromul „texting thumb”. Una dintre afecțiunile care poate apărea din cauza telefoanelor este artitra.

Dependența telefonului provoacă simptome fizice/sursă foto: arhivă
Dependența telefonului provoacă simptome fizice/sursă foto: arhivă

Ce înseamnă „texting thumb”

Acest termen este folosit pentru a descrie simptomele unui deget care stă îndoit prea mult timp, pentru a tasta: rigiditate, durere în jurul încheieturii și sunetul de pocnitură atunci când este îndoit, potrivit Euronews. Smartphone-urile de astăzi sunt mai mari și mai grele decât predecesoarele lor, iar modul în care le folosim s-a schimbat și el.

Dacă nu este tratată, solicitarea repetitivă poate duce la sindromul de tunel carpian, artrită sau tenosinovită De Quervain.

„Mâinile noastre nu au fost concepute pentru a folosi telefoanele toată ziua”, a declarat Eugene Tsai, chirurg la secția de ortopedie și medicină sportivă a spitalului Cedars-Sinai. „Pentru a putea folosi telefoanele, trebuie să avem grijă de mâinile noastre”.

Avertismentele nu sunt noi- „degetul de BlackBerry” era o problemă frecventă acum două decenii, dar volumul imens de timp petrecut în fața ecranului a făcut ca leziunile cauzate de suprasolicitare să fie mai răspândite

Cum poți să tratezi aceste simptome

Menținerea încheieturilor și a coatelor în aceeași poziție timp de ore întregi provoacă dureri la baza degetului mare și a încheieturii. Ținerea telefonului în poziție verticală pentru perioade îndelungate solicită și celelalte degete.

„Dispozitivele mobile au venit pentru a rămâne. Așadar, în loc să spunem «nu ai voie să folosești dispozitivul», trebuie pur și simplu să învățăm și să ne gândim la modalități de a face aceste dispozitive compatibile cu viața modernă”, a declarat Maureen O'Shaughnessy de la Centrul de Sănătate a Mâinii al Universității din Kentucky.

Cea mai simplă soluție este să limitați timpul petrecut în fața ecranului sau să faceți pauze scurte între sesiunile de derulare a ecranului.

Dacă acest lucru vi se pare nerealist, încercați să schimbați mâna cu care țineți telefonul, să folosiți degetul arătător în locul degetului mare sau să variați modul în care țineți dispozitivul.

Funcțiile de accesibilitate încorporate pot fi, de asemenea, de ajutor. Funcția de transformare a vocii în text reduce efortul de tastare, iar mărirea dimensiunii textului înseamnă că nu mai este necesar să țineți telefonul atât de aproape de față.

Accesoriile de prindere în formă de inel sau de cerc distribuie greutatea telefonului mai uniform pe toată suprafața mâinii și pot servi și ca suport pentru vizionarea videoclipurilor.

A face o pauză scurtă și conștientă pentru a-ți ajusta postura poate părea un gest minor. În timp, însă, poate face o diferență reală.

Exercițiile de întindere care fac diferența

Exercițiile zilnice de întindere pot ameliora durerile de mână după perioade îndelungate petrecute în fața ecranului. Îndoiți încheietura mâinii înclinând palma spre voi și îndepărtând-o de voi, folosind cealaltă mână pentru a exercita o rezistență ușoară.

De asemenea, este util să desenezi cercuri mici cu degetele mari și să îndoi fiecare deget în parte.

Pentru durerea de la baza degetului mare, așează mâna cu palma pe o suprafață plană și trage degetul mare în direcția opusă celorlalte degete, menținând poziția timp de aproximativ 30 de secunde.

Dacă durerea, amorțeala sau furnicăturile persistă în ciuda reducerii timpului petrecut în fața ecranului și a remediilor precum ibuprofenul sau gheața, consultă un medic.

Utilizarea constantă a telefonului poate agrava artrita existentă la degetul mare, poate declanșa tenosinovita lui De Quervain sau poate provoca sindromul degetului mare blocat- o senzație dureroasă de blocaj la îndoirea degetului mare, cauzată de un tendon inflamat.

Dependența de telefoane este una dintre problemele constante ale societății, alimentată de accesul instant la aplicații și notificări. Cu toate acestea, în fiecare zi poți integra câte un exercițiu de tratare a simptomelor de „texting thumb”, pentru a nu lăsa tehnologia să-ți afecteze sănătatea fizică.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
intretinere jpg
avioane f 16 pixabay jpg
Canicula caldura FOTO EPA-EFE
Grota Albastra de pe insula Capri FOTO Shutterstock
masina pe plaja vadu jpg
alexandru, romanul disparut in lacul garda jpg
suc de legume pixabay jpg
9ab52cbf a0ca 47eb 88a3 356e02dabede jpg
image
image