Persoanele cărora nu le este recomandată apa carbogazoasă. Un medic explică: „Poate provoca disconfort”
Apa carbogazoasă este preferată în locul celei plate datorită gustului plăcut, însă această băutură nu este pentru toată lumea! Există categorii de persoane cărora acest tip de apă le poate face rău, anunță un medic. Află ce recomandări are specialistul!

Una dintre opțiunile preferate de mulți pentru hidratare este apa minerală carbogazoasă, datorită experienței senzoriale plăcute pe care o oferă și, în unele cazuri, a efectului său revigorant. Totuși, nu înseamnă că este lipsită de contraindicații…
Categoriile de persoane care nu trebuie să bea apă carbogazoasă
Un medic a explicat că apa minerală carbogazoasă nu este potrivită pentru toată lumea, mai ales pentru persoanele care se confruntă cu anumite afecțiuni. Deși este adesea preferată pentru gustul său revigorant, această băutură poate accentua unele simptome neplăcute.
Dr. Julio Maset a atras atenția, într-un clip video publicat pe Instagram, că apa carbogazoasă nu este recomandată persoanelor care suferă de boli digestive, anunță „Express.com”. De exemplu, cei diagnosticați cu reflux gastroesofagian sau sindromul colonului iritabil pot resimți disconfort după consumul de apă minerală carbogazoasă, deoarece aceasta poate accentua simptomele specifice, precum balonarea, arsurile stomacale sau crampele abdominale:
„Nu este recomandat persoanelor cu reflux gastroesofagian sau sindrom de intestin iritabil, deoarece poate provoca disconfort”, a punctat specialistul. În plus, apa carbogazoasă are un nivel de aciditate mai ridicat, iar consumul frecvent, pe termen lung, poate contribui la eroziunea smalțului dentar și, implicit, la creșterea sensibilității dinților sau la apariția cariilor.
Dr. Julio Maset: „Apa plată rămâne cea mai bună opțiune pentru hidratarea zilnică”
Pentru diminuarea riscurilor, specialistul recomandă, în general, ca apa carbogazoasă să fie consumată cu moderație și în timpul meselor: „Scopul nu este de a înlocui complet apa plată. Apa plată rămâne cea mai bună opțiune pentru hidratarea zilnică. Apa carbogazoasă poate fi o alternativă sănătoasă, mai ales dacă înlocuiește băuturile răcoritoare și alte băuturi zaharoase”, a continuat medicul pentru publicația precizată.