Suzeta, un obicei nesănătos

Ultima actualizare:

Folosirea suzetei în primii ani de viaţă, consumul de dulciuri şi de carbohidraţi, lipsa unei igiene a gurii chiar dinainte de apariţia dinţilor de lapte, toate acestea sunt greşeli care pot afecta dantura unui copil. Medicul ortodont Mădălina Trofin ne dezvăluie câteva lucruri esenţiale pe care orice părinte trebuie să le ştie.

Igiena, importantă încă dinainte de apariţia dinţilor. Este cunoscut faptul că bacteriile se cantonează în guriţa nou-născutului încă din primele secunde de viaţă. Chiar dacă nu are dinţi, rutina unei igiene orale riguroase este la fel de importantă ca şi băiţa zilnică. „Până când apare primul dinte, igiena se realizează cu un tifon înfăşurat pe deget. Pe măsură ce erup toţi dinţii de lapte, se vor folosi periuţe corespunzătoare fiecărei vârste”, spune medicul.Evită suzeta cât de mult posibil. Indiferent ce ar scrie pe ambalajul ei, niciun medic ortodont nu o recomandă. Chiar dacă pe moment calmează bebeluşul, suzeta provoacă dependenţă şi nu puţine sunt cazurile în care vedem copii de 3-4 ani care nu pot renunţa la suzetă. Potrivit medicului Mădălina Trofin, utilizarea ei pe termen lung duce la grave tulburări de dezvoltare a dinţilor şi maxilarelor.Copilul nu trebuie să cunoască teama de cabinetul stomatologic. Pentru asta, e bine să fie dus regulat, pentru simple controale, nu doar în timpul unei urgenţe, când îl doare ceva, pentru a evita o eventuală amintire neplăcută.Primul consult la medicul ortodont ar trebui făcut în jurul vârstei de 7 ani sau odată cu începerea şcolii. Atunci se consideră că orice copil este suficient de cooperant pentru a putea începe un potenţial tratament. Orice modificare a muşcăturii, absenţa unor dinţi, înghesuirea sau spaţierea excesivă a altora sunt probleme care trebuie rezolvate.Produsele de panificaţie sunt la fel de dăunătoare pentru dinţi ca şi dulciurile, căci au aceeaşi structură de hidrocarbonaţi, favorabilă apariţiei cariilor. După consumul lor, e bine ca atât cei mari, cât şi cei mici să se spele pe dinţi.Fiţi atenţi la modul în care respiră copilul atât în timpul zilei, cât şi în timpul nopţii. Dacă observaţi că cel mic respiră pe gură, e nevoie să îl duceţi la medicul ORL-ist, care va verifica permeabilitatea căilor respiratorii, dar şi la medicul ortodont.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate Middleton la cocertul de colinde profimedia 0943695349 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
masini trafic  Foto carVertical jpg
salată de fructe jpeg
plimbari la sate cabana iarna jpg
volan masina sofer1 jpg
porci jpg
Cristian Tudor Popescu FB jpg
Horatiu Potra este escortat de politisti la IPJ Prahova  Foto Inquam Photos  George Calin (1) jpg
tren china jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net