Tamaş şi-a luat casă şi maşină în Anglia

Ultima actualizare:

Dacă în cele şase luni în de împrumut el a beneficiat de casă şi maşină asigurate de club, acum Tamaş a luat viaţa pe cont propriu.

El a închiriat un apartament chiar în centrul oraşului Birmingham, al doilea ca mărime din Marea Britanie, în care locuieşte împreună cu iubita lui, Ioana, dar şi-a cumpărat şi o maşină, un Range Rover negru de ultimă generaţie.

Atât Gabi cât şi prietena lui s-au obişnuit să conducă pe partea stângă, aşa că nu au probleme în trafic. Cei doi resimt în Anglia doar lipsa prietenilor apropiaţi, în rest s-au adaptat perfect.

„Nu ieşim foarte des, deşi oraşul este foarte frumos. Am un program destul de încărcat, cu meciuri din trei în trei zile, iar ritmul este foarte solicitant. După jocuri sunt plin de vânătăi, din cauza duelurilor pe care le am aici", a povestit fotbalistul, a cărui echipă a eliminat miercuri seara Manchester City din Cupa Ligii Angliei.

În timpul în care Gabi este la antrenamente sau al meciuri, iubita lui fie merge la sală, fie îl aşteaptă acasă.

„De multe ori gătim împreună. Apoi ne place să ne uităm la câte un film. Faţă de Franţa sau Spania, unde am mai stat împreună, îl simt pe Gabi mult mai liniştit. Contează mult şi faptul că e titular şi antrenorul îl apreciază", s-a destăinuit „jumătatea" fotbalistului de 26 de ani.

Mai citeşte:

Liverpool s-a chinuit cu echipa lui Tamaş

Tamaş: «Vreau să joc măcar trei ani în Premier League»

Tamaş: „Mă simt ca acasă la West Bromwich"



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
autostrada brasov fagaras jpg
ursi  jpg
Fosta platformă chimică din Târnăveni  Foto Ilie Olar  Google Earth (1) jpg
Drosia Chalkida x jpg
whatsapp depositphotos1 jpeg
maebh howell business insider webp
iarna severe weather jpeg
santorini getty jpg
image
image