Cum se va schimba Twitter, acum că Elon Musk se află la conducerea lui
Cu achiziționarea Twitter de către Elon Musk, mai multe întrebări au trecut prin tastaturile utilizatorilor, mai ales în urma controverselor în care Musk a fost implicat în timpul „carierei” sale de pe platforma de socializare, privind modificările la nivel bursier pe care le făcea datorită influenței sale.
Totuși, se pare că Musk dorește să-și pună mai mult amprenta pe platforma de socializare, mai ales în contextul în care, luna trecută, a decis să nu permită trolilor ruși să posteze propagandă rusească pe profilul lui, aducând în discuție „libertatea de exprimare”.
Așadar, s-ar putea transforma Twitter într-un loc în care adepții teoriei Pământului plat, al vaccinului care are bluetooth sau al americanilor care au laboratoare biologice în Ucraina s-ar putea bucura de o platformă mult mai mare de a transmite astfel de mesaje?
Ce o să se întâmple cu Twitter?
Încă de la venirea sa pe Twitter, Elon Musk a criticat constant politica de cenzură a Twitter, iar mai multe întrebări adresate fanilor săi aveau în vedere narativa „ce aș putea face dacă o să devin unicul proprietar?”. Așadar, Twitter s-ar putea să se schimbe total în urma acestei achiziții, abordând o direcție complet diferită față de ce ne-am obișnuit.
Citește și Dan Negru se revoltă împotriva cenzurii! «Musk zice că va reda libertatea»
În una dintre declarațiile sale, Elon Musk a declarat că algoritmii de pe Twitter ar trebui să fie open source pentru a se asigura libertatea de exprimare așa mult dorită. De asemenea, acesta dorește să interzică boții de spam, care contribuie la postări sau comentarii, care au rolul de a bloca anumite conturi pentru report-uri făcute sub formă de spam.
Și, în final, dorește un plan care va face ca fiecare utilizator să fie mult mai vizibil pentru ceilalți, iar asta s-ar putea să facă lucrurile mai greu de identificat drept „fake news” sau informație reală.
Din toate recomandările lui Elon Musk, se pare că blocarea boților de spam este cea mai apreciată, fiind marele of al utilizatorilor de pe una dintre cele mai mari platforme de socializare.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!