Veşti proaste pentru Dacia: Franţa reduce prima de casare

Ultima actualizare:

"Vom continua cu prima de casare pentru automobile în 2010, chiar dacă vom reduce progresiv sumele", a afirmat Fillon, potrivit Mediafax. În paralel, vor fi diminuate şi bonusurile acordate la achiziţionarea de maşini nepoluante, a precizat el.

Guvernul nu doreşte un nou declin al pieţei auto după încetarea acordării de prime la casarea unui automobil vechi pentru cumpărarea unuia nou şi a indicat în ultimele săptămâni ca va renunţa progresiv la program, însă nu precizat procedura.

Programul de prime de casare a fost implementat în decembrie 2008, în cadrul unui plan mai larg de relansare economică. Până în prezent au fost acordate 320.000 de prime, cu 100.000 mai multe decât s-a anticipat, ceea ce reprezintă 20% din totalul de maşini noi înmatriculate. Iniţial, autorităţile intenţionau să oprească schema pe 31 decembrie, însă ministrul economiei, Christine Lagarde, a acceptat pelungirea acesteia până în 2010-2011. Franţa şi Germania, unde prima de casare este încă în vigoare, sunt unele dintre principalele pieţe de desfacere ale constructorului de automobile Dacia.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
full shot senior man with yoga mat jpg
fructe freepik1 jpeg
Dronă Constanța FOTO Facebook
varza gratis jpg
6e1320f4 58e6 4a97 801b 91a59766ae52 jpg
Coiful de aur de la Coțofenești furat din Muzeul Drents din Olanda Foto Drents Museum
641423328 17935460523174840 6725275364538285152 n jpg
image
image