Conținut scris de Maria Drosu

Pagina 49
45c399ec e7a1 447b bd62 8dd7f51152b7 jpg
Actrița care a electrizat scena de la Vocea României. Antrenorii au fost în stare de șoc: „Ne-a rupt pe toți!”
Originară din Republica Moldova, Cristina Bleandură este actriță la Teatrul de Revistă din Galați și o prezență efervescentă pe scenă. Cu studii în oboi și pian, Cristina și-a descoperit treptat vocația muzicală, integrând-o firesc în parcursul ei artistic.
PrimeTime
BeFunky collage (46) jpg
Supă cremă de dovleac fără unt, smântână sau lapte. Rețeta care a făcut senzație în luna septembrie
Toamna aduce în farfurii savoarea dovleacului, iar o supă cremă pregătită acasă poate transforma o zi obișnuită într-una specială. Vă propunem o rețetă ușoară, cremoasă, fără unt, smântână sau lapte, ideală pentru cei care vor să savureze aromele autentice ale sezonului.
Rețete
avion, foto shutterstock jpg
Se lansează cel mai lung zbor direct din lume. Ce rută va avea, cât va dura călătoria și de la cât pornesc prețurile
Începând cu luna decembrie 2025, cerul va deveni martorul unei premiere istorice în aviația comercială: China Eastern Airlines va inaugura ceea ce este considerat cel mai lung zbor direct din lume.
Internațional
Michelle Obama, foto Shutterstock jpg
Michelle Obama, prezentă la un eveniment important în București. Sute de oameni au așteptat să o vadă pe soția lui Barack Obama
Sute de persoane s-au adunat joi, 18 septembrie, în fața clădirii care găzduiește Impact Bucharest, evenimentul de business și tehnologie care o are ca invitat special pe Michelle Obama, fosta Primă Doamnă a Statelor Unite ale Americii.
Național
gettyimages 105221095 jpeg
Bărbatul care a învins cancerul și a făcut înconjurul lumii singur pe mare. Povestea impresionantă care ar fi putut fi scenariu de film
Într-o lume în care mulți renunță când viața lovește, Francis Chichester a fost dovada vie că voința poate sfida nu doar limitele fizice, ci și pe cele ale sorții. Născut în 1901, în Anglia, într-o familie modestă, acesta a fost mereu atras de necunoscut.
Fapt divers
egyptian sculpture 6655820 1280 jpg
Unde se află cele mai vechi mumii din lume. Cum au fost conservate acum 14.000 de ani
O echipă internațională de cercetători de la Universitatea Națională a Australiei a descoperit dovezi ale unei practici funerare neolitice: mumificarea artificială prin fum în situri întinse de la sudul Chinei până în Indonezia și Vietnam.
Fapt divers
BeFunky collage (45) jpg
Un prizonier a fost condamnat la moarte, dar și-a salvat viața după o partidă de șah. Cum a fost posibil
Într-o perioadă în care o simplă acuzație putea însemna sfârșitul, un bărbat și-a salvat viața nu cu arme sau influență, ci printr-o partidă de șah.
Fapt divers
inna colaj instagram jpg
Inna, dezvăluiri despre sacrificiile din spatele succesului în carieră: „Au fost momente în care mi-am dorit să renunț”
Inna, una dintre cele mai de succes artiste ale României pe plan internațional, a oferit recent detalii inedite despre eforturile și renunțările care au însoțit ascensiunea sa în industria muzicală.
Vedete românești
Bancnote dolari FOTO Shutterstock jpg
Povestea bărbatului care a mers să-și spele mașina și câștigat 1 milion de dolari. Ireal ce i-a cerut soția după ce a aflat
Într-o zi absolut banală, un tată din Chicago s-a dus să-și spele mașina. Nimic special până aici. Dar ceva l-a făcut să se oprească pentru câteva clipe într-un loc nou, unde a cumpărat, fără prea multă gândire, un bilet la Powerball. Un gest impulsiv, o decizie spontană, care avea să-i schimbe radi
Internațional
tarta cu mere jpeg
Desertul perfect pentru toamnă: tartă cu mere și nucă. Se prepară rapid și ingredientele sunt foarte ieftine
Dacă îţi doreşti un desert de sezon care să impresioneze prin gust şi textură, această tartă cu mere şi nucă este exact ce îţi trebuie. Prepari aluatul şi umplutura de la zero, iar rezultatul e un echilibru perfect între prospeţimea merelor şi miezul crocant de nucă.
Rețete
dictionar, foto shutterstock jpg
Cuvântul pe care românii îl pronunță greșit aproape tot timpul. Care e varianta corectă: Optisprezece, optsprezece sau optusprezece?
Într-o lume în care limba evoluează constant, iar exprimarea orală tinde să se adapteze vorbirii rapide, unele forme gramaticale sunt adesea rostite incorect, chiar dacă regulile limbii române rămân neschimbate. Un exemplu frecvent întâlnit este numărul 18, adesea pronunțat de unii vorbitori ca „opt
Fapt divers
xoztndir 720 jpg
Nu e o glumă! Ce a pățit un bărbat după ce a plecat la cumpărături într-o mașinuță de jucărie roz
Un episod inedit petrecut pe străzile orașului Prince George, în provincia canadiană British Columbia, a atras atenția poliției și a trecătorilor deopotrivă. Un bărbat adult a fost surprins conducând o mașinuță de jucărie, roz, decorată cu tematica Barbie, pe un bulevard intens circulat.
Internațional
Horoscop, foto Shutterstock jpg
3 zodii care își schimbă destinul pe 18 septembrie 2025. Leii au șanse mari să ajungă pe culmile succesului
În data de 18 septembrie, trei semne zodiacale vor experimenta o revenire semnificativă a norocului. O nouă energie, sub influența Lunii în Leu, pare să ridice poverile zilelor precedente și să deschidă uși către noi oportunități.
Horoscop
index (1) webp
Cina ideală pentru a slăbi rapid. Se prepară în doar 15 minute și conține avocado, hummus, măsline și murături
Joseba Arguiñano, cunoscut bucătar din Ţara Bascilor, a prezentat recent pe Instagram o rețetă care poate servi atât ca aperitiv, cât și ca cină ușoară. Rețeta se remarcă prin simplitate și nu necesită gătire, ci se prepară în doar 15 minute.
Stil de viață
Oana Nicolau, foto Facebook jpg
Sfaturi de aur pentru o viață mai fericită. Psihoterapeuta Oana Nicolau trage un semnal de alarmă: „Uneori, renunțările limpezesc mai mult decât planurile”
Într-o lume obsedată de obiective, liste de dorințe și dezvoltare personală accelerată, psihoterapeutul Oana Nicolau atrage atenția asupra unui aspect adesea ignorat: transformarea autentică nu începe cu ce vrem să devenim, ci cu curajul de a recunoaște ce nu mai vrem să fim.
Stil de viață
BeFunky collage (44) jpg
Prăjitura cu mere, desertul simplu care cucerește prin gustul autentic de toamnă. Ingredientul secret care distinge rețeta de cea clasică. VIDEO
Într-o lume în care deserturile sofisticate tind să acapareze mesele noastre, uneori cele mai mari surprize vin din rețetele simple, cu ingrediente de bază și arome familiare. Prăjitura cu mere este unul dintre acele deserturi care nu are nevoie de introduceri pompoase.
Rețete
index webp
Povestea fascinantă a vilei cu turn în formă de minaret. Se află în cea mai adorată stațiune din România
În Mamaia, imediat la sud de Palatul Regal, se ridică o vilă impresionantă cu un turn ce aminteşte de un minaret. Nu este vorba despre o moschee, ci despre vila construită de prinţul Barbu A. Ştirbey, acum aproape un secol.
Fapt divers
diver 9328628 1280 jpg
Romanii, pionierii scufundărilor. Cum construiau sub apă acum 2.000 de ani, fără oxigen și fără tehnologie modernă
Cu două milenii înaintea apariției costumelor de neopren, a tuburilor de oxigen sau a roboților subacvatici, inginerii și scafandrii romani realizau lucruri greu de imaginat chiar și în prezent: explorau epave, ridicau structuri imense pe fundul mării și construiau porturi în adâncul apelor.
Fapt divers
hallelujah 6516410 1280 jpg
10 expresii pe care le spui zilnic, dar nu știi că vin din Evul Mediu. Ce înseamnă, de fapt, „lumina ochilor” sau „avocatul diavolului”
Multe dintre expresiile pe care le rostim instinctiv, fără să le mai cântărim sensul, au fost odinioară adevăruri de viață în Evul Mediu. Născute din ritualuri religioase, obiceiuri cavalerești sau observații cotidiene, aceste fraze au supraviețuit în timp.
Fapt divers
Gigi Becali FOTO MEDIAFAX
Gigi Becali, gest impresionant. Câți bani le-a dat unor elevi din București: „Nu m-ar nimeri și pe mine cu un noroc ca ăsta”
Gigi Becali a fost din nou protagonistul unui gest filantropic care a atras atenția publicului. Afaceristul din Pipera a fost surprins în timp ce oferea bancnote de 200 de lei unor elevi ai Colegiului Național „Mihai Eminescu” din București.
Național
Dan Negru, foto Instagram jpg
Dan Negru, adevărul despre podul de la Cernavodă. Cât a costat investiția și ce vorbe celebre au fost rostite în ziua inaugurării: „Au trecut 130 de ani”
Dan Negru, cunoscut pentru implicarea sa activă în promovarea valorilor culturale și istorice românești, a publicat recent pe contul său de Instagram un videoclip în care vorbește despre una dintre cele mai importante realizări inginerești din istoria României: Podul de la Cernavodă.
Vedete românești
BeFunky collage (41) jpg
Alternativa sănătoasă la clasicele sandvișuri. Cum se prepară gustarea crocantă cu porumb, brânză și avocado care a cucerit internetul. VIDEO
O rețetă simplă, dar spectaculoasă a devenit virală în mediul online datorită gustului intens și versatilității sale.
Rețete
Cum sa incepi sa tii dieta mediteraneana  Sursa foto shutterstock 1438074866 jpg
Ce este, de fapt, dieta nordică și de ce a cucerit Europa. Mănânci mai mult, slăbești mai repede
Dieta nordică reprezintă un regim alimentar construit pe principii de sănătate, mai degrabă decât o simplă cură de slăbire, fiind inspirată de obiceiurile alimentare din țările Scandinave Danemarca, Suedia, Norvegia, Finlanda și Islanda.
Sănătate
BeFunky collage (43) jpg
Femeia genială care a salvat mii de vieți. A avut o contribuție istorică uriașă, dar a fost dată uitării
Într-o epocă în care femeile erau rareori recunoscute pentru contribuțiile lor în știință și tehnologie, Anna Connelly a reușit să schimbe cursul istoriei – fără ca numele ei să ajungă în manuale sau pe plăci comemorative.
Fapt divers
Victor Ponta și Daciana Sârbu au luat-o pe drumuri separate. Foto Instagram
Victor Ponta, confesiuni despre divorțul cu Daciana Sârbu. Regretul care îl macină pe fostul premier: „Îmi doresc ca...”
Fostul premier al României, Victor Ponta, a vorbit deschis despre divorțul de Daciana Sârbu, într-o apariție recentă la o emisiune TV. După o relație de 19 ani, cei doi s-au separat oficial, informația fiind confirmată inițial în declarația de avere depusă de politician la începutul anului 2025.
PrimeTime
bottles 1866945 1280 jpg
Metoda ingenioasă prin care se introduc fructele întregi în sticlele de alcool. Tehnica veche care uimește pe toată lumea
O practică artizanală care fascinează prin simplitate și ingeniozitate permite introducerea unui fruct întreg într-o sticlă încă din momentul când acesta e abia în formare.
Fapt divers
BeFunky collage (42) jpg
Unde se află cel mai vechi drum din Europa. A fost construit în urmă cu 3.500 de ani și are o istorie fascinantă
Pe insula Creta din Grecia se află un drum construit acum mai bine de 3.500 de ani, considerat cel mai vechi din Europa. A fost realizat de civilizația minoică și, chiar și în zilele noastre, rămâne o dovadă uimitoare a cât de avansați erau acești oameni pentru vremea lor.
Fapt divers
Robert Redford FOTO Getty Images
A murit Robert Redford. Unul dintre cei mai iubiți actori s-a stins din viață la 89 de ani
Actorul și regizorul Robert Redford, o figură emblematică a cinematografiei americane și fondatorul Institutului Sundance, a încetat din viață marți dimineață, în somn, la reședința sa din Utah, la vârsta de 89 de ani, informează The New York Times.
Vedete internaționale
albania 1102832 1280 jpg
Destinația spectaculoasă din Europa unde poți să faci plajă și în octombrie. Este supranumită „Caraibele Europei” și ascunde peisaje de vis
Un mic sat de pe litoralul albanez a devenit una dintre cele mai populare destinații de vacanță pentru turiștii din întreaga Europă, inclusiv din România. Situat în sudul Albaniei, Ksamil impresionează prin peisajele spectaculoase, apa limpede de un albastru intens și plajele curate.
Fapt divers
Lup  Pixabay com jpg
„Avea trăsături de om!” Lupul care a semănat groază într-un sat ascuns din România. A fost ucis de o localnică curajoasă: „Eram toată numai sânge!”
În Munții Poiana Ruscă, localnicii păstrează vie amintirea confruntărilor cu lupii, animale încărcate cu semnificații adânci în cultura românească și în superstițiile locale.
Fapt divers