Moartea îndrăgitului Avicii a întristat milioane de fani din întreaga lume, mai ales că DJ-ul a încetat din viață la vârsta de doar 28 de ani. Artistul suedez a reușit să ocupe în mod constant primele locuri ale topurilor muzicale mondiale, acumulând astfel, de-a lungul timpului, o avere impresionantă. Însă Avicii era o persoană cu picioarele pe pământ și nu s-a lăsat afectat de faimă, alegând să doneze o parte din bani, în scopuri caritabile.
Titlul nobil de Regină a Marii Britanii aduce cu sine urmarea unor reguli stricte de protocol, pentru ca Elisabeta a II-a să poată fi mereu pregătită, în orice situație, chiar și atunci când Majestatea Sa întreprinde activități simple și normale, precum călătoritul. Iată ce trebuie să poarte Regina întotdeauna în bagaj, atunci când se deplasează în călătorii.
Este deja o tradiție a românilor să renunțe la stresul din orașe și să se bucure de o minivacanță plină de petreceri și voie bună, odată cu venirea zilei de 1 mai. Printre locațiile preferate se numără stațiunile litorale precum Mamaia și Vama Veche, unde au ajuns anul acesta în jur de 50 de mii de turiști.
Deși sarcina vedetei este una înaintată, aproape de 7 luni, prezentatoarea tv Roxana Ciuhulescu nu se lasă împiedicată de burtică și își urmează în continuare pasiunile. Fiind cunoscută pentru stilul ei activ de viață, dar și pentru înclinația către aventură, Roxana a decis să-l plimbe pe bebe la înățime, pilotând chiar ea, un elicopter.
După tragica moarte a îndrăgitului DJ Avicii, sute de fani au dorit să îl omagieze pe rețelele de socializare, prin mesaje în care își prezentau sincerele condoleanțe, distribuiri cu renumitele sale melodii sau chiar poze pe care le aveau cu acesta, de la concerte. Mulți apropiați de-ai artistului au ținut să facă același lucru, moment în care a ieșit la iveală faptul că Avicii, pe numele său real Tim Bergling, avea o relație cu un model de origine cehă și dorea să întemeieze o familie alături d
În cadrul ediției de vineri, 27 aprilie, de la Românii au talent, publicul a fost încântat cu zece numere artistice impresionate. Însă, din păcate, dintre cei zece participanți ai acestei ediții, numai doi vor putea merge mai departe.
Au trecut doar nouă zile de când îndrăgita cântăreață Ionela Prodan a încetat din viață. Anamaria, fiica ei, a fost răvășită de durere în tot acest timp, însă a decis să renunțe la doliu și să se reapuce de treabă, pentru a depăși mai ușor tristețea copleșitoare care a venit odată cu pierderea mamei sale.
Elina Savga, în vârstă de doar 17 ani, a uimit juriul și publicul, pe scena de la Românii au talent, cu patinajul ei pe role. Deși a avut un moment în care s-a dezechilibrat și a căzut, mica patinatoare a reușit să ajungă la sufletele juraților, prin frumoasa coregrafie cu care s-a prezentat.
Cântăreața Andreea Bălan are în prezent o căsnicie fericită alături de actorul George Burcea, însă nu toate relațiile artistei au fost asemănătoare. Artista a mărturisit că a reușit să treacă cu greu peste decepțiile din dragoste, și nu a putut să se dedice imediat unei noi relații.
Cântărețul de muzică rap, Kanye West, a publicat un mesaj de susținere la adresa președintelui SUA, Donald Trump, iar fanii de pe Twitter și chiar și soția rapper-ului, Kim Kardashian, au luat mesajul mult prea personal, declarându-și dezaprobul.
Fostul primar al Bucureștiului, Viorel Lis, a ajuns joi, 26 aprilie, de urgență la spital, după ce a acuzat dureri puternice în zona capului. Cea care i-a fost alături și l-a însoțit pentru a-i fi făcute investigații a fost soția acestuia, Oana Lis.
Cântărețul Connect-R este apreciat atât în România, țara lui de origine, cât și în alte state, unde se află de asemenea comunități de români. Pentru anul acesta, artistul a pregătit un turneu în Statele Unite.
Fiind mereu ocupat cu studio-ul și plecat la concerte, dar având și o fetiță mică acasă, Connect-R este nevoit să se împartă între viața personală și cea de familie.
Îndrăgita cântăreață Andra invită toți românii să se bucure alături de ea, la „Marea Unire A Cântului Popular”, ce va avea loc în septembrie, la Sala Palatului.
În episodul de joi, 26 aprilie, în Las Fierbinți se cam încing spiritele între două dintre personajele serialului românesc, așa cum prevestește și titlul, de altfel.
Prințul William și soția sa, Kate Middleton, îi țin în șah pe curioșii care vor să afle mai repede numele bebelușului regal. Deși Palatul Kesington nu a anunțat încă în mod oficial numele micului prinț, William glumește mereu când este întrebat de către jurnaliști cum va alege să se numească nou-născutul. Însă de data aceasta, Ducele de Cambridge este posibil să fi scăpat, fără să vrea, câteva detalii referitoare la numele ales.
În cadrul vizitei din SUA, de marți, a președintelui Franței, Emmanuel Macron, și a soției sale, Brigitte, în timpul pozelor oficiale pe care aceștia le-au făcut alături de Donald Trump și Prima Doamnă a Americii, filmările de la eveniment au dezvăluit că relația cuplului prezidențial american trece din nou prin momente de tensiune.
Președintele SUA, Donald Trump, alături de soția sa, Melania, i-au întâmpinat marți, la Casa Albă, pe Emmanuel Macron şi soţia sa, Brigitte, cu 21 de salve de tun.
După ce s-a concentrat o perioadă asupra creșterii fetiței ei, Bella Victoria Margot, și a fost prinsă cu botezul celei mici, prezentatoarea tv s-a decis să revină pe micile ecrane. Nu la Kanal D însă, acolo unde prezenta emisiunea „Te vreau lângă mine”, ci la un alt post de televiziune.
Actorul Florin Călinescu trece din nou prin clipe grele, după ce vărul acestuia, Ion Sorescu, s-a sinucis la vârsta de 61 de ani, în localitatea Băbana. Nu este primul caz de acest gen în familia artistului, fiul său, Luca, fiind găsit spânzurat într-o cameră de hotel din Praga, în anul 2002.
Celebrul actor Morgan Freeman, în vârstă de 80 de ani, a fost acuzat de presupusul criminal al nepoatei sale vitrege, că ar fi întreținut relații sexuale cu aceasta, înainte ca ea să fie ucisă.
Prezentatoarea tv Adelina Pestrițu, în vârstă de 31 de ani, se pregătește de o mini-vacanță de 1 mai. Într-un interviu pentru VIVA, aceasta a povestit detalii legate de călătoria pe care o va face alături de logodnicul ei, Virgil Șteblea.
Klaus Iohannis a ieşit în această seară, luni, 23 aprilie, la o plimbare cu bicicleta prin Parcul Herăstrău, declarând pentru reporterii care l-au întâmpinat, că traficul bucureștean este infernal, indiferent de vreme şi că se impun "măsuri serioase".
Astăzi, 23 aprilie, este o zi extrem de importantă pentru familia regală britanică, în special pentru cei doi micuți, prințul George și prințesa Charlotte, care și-au cunoscut noul frățior. Însă înainte de a ajunge la maternitate, cei doi și-au văzut de îndatoririle zilnice, educația lor fiind pusă pe primul plan.
Cel de-al treilea bebeluș al ducilor de Cambridge s-a născut în jurul orei 11, în aripa Lindo de la Spitalul St Mary's, din cartierul Paddington. Regina Elisabeta a II-a are un nou strănepot de care să se bucure.
Procurorii DIICOT au decis cercetarea abdicării Regelui Mihai de la Tronul României, din 30 decembrie 1947, pe fondul unei sesizări venite din partea unei organizații.
Cuplul regal format din prințul William și soția sa, Kate Middleton, a întâmpinat pe lume luni, 23 aprilie, al treilea copil, un băiețel perfect sănătos, de 3,8 kilograme. Cum informații cu privire la numele pe care cei doi îl vor alege pentru micuț vor fi făcute publice curând, de către sursele oficiale ale Palatului Kesington, acestea sunt ultimele momente în care curioșii își pot exprima și ei punctul de vedere, votând modul în care consideră ei că se va numi micul prinț.
Drumurile din România sunt adesea criticate pentru neglijența cu care sunt întreținute, din punct de vedere al curățeniei, dar și al gropilor care apar peste noapte. În țări precum Suedia însă, sunt folosite metode ingenioase pentru a proteja asfaltul.