Anisia Gafton, „Regina Junglei”: „La început eram o împiedicată!”

#Exclusiv Click!
Ultima actualizare:

La şapte ani de când a devenit cunoscută la „Românii au talent”, Anisia Gafton (38 de ani) a câştigat titlul de „Regina Junglei”, în al doilea sezon al reality-showului „Sunt celebru, scoate-mă de aici”, de la Pro TV. Click! a fost în culisele finalei, care s-a desfăşurat live în studiourile Kentauros din Ştefăneşti, şi a stat de vorbă cu simpatica învingătoare, imediat după ce a intrat în posesia coroanei şi a sceptrului.  

Actriţa de stand-up comedy Anisia Gafton a petrecut aproape trei luni în jungla dominicană. Ea, ca şi fostul fotbalist Giani Kiriţă cu care s-a luptat în finala showului, a intrat în emisiune încă de la debutul sezonului 2. A avut multe de îndurat şi s-a ales în final cu titlul de „Regina Junglei”, dar şi cu destul de mulţi bani, chiar dacă showul nu are un premiu propriu-zis. Totuşi fiecare vedetă a fost remunerată pentru fiecare săptămână de participare, iar sursele noastre spun că suma a fost de 2.000 de euro pe săptămână. Iată ce declaraţii ne-a dat Anisia, imediat după finală!

Click!: Cum te simţi ca învingătoare, prima Regină a Junglei, după finala „Sunt celebru, scoate-mă de aici”?

Anisia Gafton: M-am bucurat că am intrat în finală. „Regina Junglei”... este incredibil, am un entuziasm în mine de nu vă daţi seama. Şi sunt atât de recunoscătoare oamenilor care m-au votat şi au crezut în mine. Şi echipei mele... încât nu ştiu, nu-mi găsesc cuvintele şi sunt atât de emoţionată.... nu-mi vine să cred că am ajuns în acest punct. Cum eram eu la început, o împiedicată, deschideam uşa şi cădeam pe scări. Şi acum am ajuns să fiu „Regina Junglei”.

Anisia și de iubitul ei
Anisia și de iubitul ei

Cred că ar trebui să-i mulţumeşti şi lui Ruxi pentru că ai ajuns aici...

I-am mulţumit în repetate rânduri şi îi mulţumesc şi acum, într-adevăr, a presimţit că eu chiar pot să duc mai departe această competiţie şi să nu mă pierd, a fost o alegere bună, inspirată, pentru că eu sincer nu credeam atât de mult în mine cât a crezuut ea şi îi mulţumesc pe această cale. O să rămânem prie--tene forever. Şi pe lângă astea vă spun sincer că şi eu am avut o putere pe care nu o ştiam, sincer. Până acum nu credeam că pot trece situaţiile de stres foarte bine.

Crezi că ai repeta experienţă?

Cu siguranţă, pentru că dacă prima dată ţi se pare greu, imposibil, în momentul în care începi să lupţi cu tine, pentru că asta trebuie să faci, să te lupţi cu tine, să-ţi depăşeşţi limitele, poţi să ajungi acolo unde îţi doreşti.

Ţi-ai făcut planuri, ce vei face după emisiune?

O să-mi iau o vacanţă de o săptămână, ca să-mi revin. Dar nu voi pleca nicăieri. Apoi voi continuă show-urile de stand-up comedy. 

Frumoșii  prezentatori,  Adela Popescu  și Cabral
Frumoșii prezentatori, Adela Popescu și Cabral

Câte kilograme ai slăbit în Republica Dominicană?

Pare că am slăbit zece, însă au fost doar şase.

Planuri cu iubitul, Serghei, aici de faţă? Te-a cerut de nevastă?

Deocamdată nu, dar eu simt că va fi ceva. Dacă sunt Regină, trebuie să am şi un rege lângă mine. Cine ştie...

Ce ţi-a fost cel mai greu acolo în junglă?

Cu foamea a fost cel mai greu, că nu am avut mâncare, mi-a mai fost greu când stăteam degeaba şi nu aveam ce să facem şi-mi umbla mintea aiurea. Atunci trebuia să umblu la şurubelu de la psihic şi să-l reglez. Dar uite că l-am reglat.

Tu eşti o femeie puternică, ai mai participat la tot felul de emisiuni şi concursuri...

Credeţi-mă că nu m-am aşteptat să am puterea asta. Cred că aici a fost alt fel de putere. Fantastică.

Bia Khalifa îl vedea  „rege” pe  Giani Kiriță
Bia Khalifa îl vedea „rege” pe Giani Kiriță

Cu cine vei rămâne prietenă după emisiune?

Cu Rux, Răzvan, cu toţi.  

Dar e cineva cu care nu o să mai vorbeşti?

Pot să spun că eu m-am înţeles cu toată lumea. Nu am avut conflicte,  am ţinut cu toată lumea.

Doi câștigători:  Anisia Gafton  și Alex Delea  (Survivor)
Doi câștigători: Anisia Gafton și Alex Delea (Survivor)

Dar te-ai supărat pe Sali.

Mă aşteptăm să fie de partea mea, însă îl înţeleg că avea o prietenie mai veche cu Giani şi sunt o persoană înţelegătoare.

N-ai primit nicio ofertă de emisiune, poate un nou proiect?

Deocamdată aştept, nu am luat alte oferte în considerare. Trebuie să le iau pe rând că dacă vin toate odată mă zăpăcesc. Dar în perioada această fac stand-up comedy şi îmi doresc ca toată lumea să vină să mă vadă! 

Cabral, cu fetiţa la finală

image

Finala live de la ”Sunt celebru, scoate mă de aici” a avut loc în Ştefăneşti, la platourile de filmare din Kentauros, într-una dintre halele unde s-au mai filmat şi alte emisiuni de succes, cum ar fi Master Chef.

Concurenţii, scoşi ca din cutie, au apărut rând pe rând în culise şi pe platoul de filmare şi s-au conversat „după prietenii”. Anisia şi Ruxi s-au îmbrăţişat ca două prietene foarte bune, mai ales că superba rochie albastră, cu care a strălucit „Regina Junglei” face parte din garderoba influenceriţei. Tot ea a „îmbrăcat-o” şi pe Ami, aşa cum ne-a declarat miniona solistă. Sexy-Bia nu s-a desprins de Giani Kiriţă pe care-l vedea „Regele Junglei”! Cabral a venit însoţit de soţia lui Andreea şi de fiica mijlocie, Namiko. Nici Anisia nu a venit singură, ci cu iubitul Serghei, care o urmărea emoţionat din culise. Alex Delea, câştigătorul ediţiei trecute de la Survivor, a adunat în jurul lui multe fete aflate în public, iar în culise i-am mai întânit pe Iulian Moga, regizorul emisiunii şi pe Tata Teo, celebrul medic de la Survivor. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Nicolae și Alina ai României colaj foto OK Magazine si Facebook jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
theo rose (1) jpg
banner vocea romaniei png
banner Ina Shan png
banner tudor fly project png
bianca brad jpg
Banner Roxana Chiperi
Banner Giulia Anghelescu
banner constantin Enceanu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net