Bijuteriile din aur îţi pot aduce noroc

Bijuteriile din aur îţi pot aduce noroc

Ultima actualizare:
1 75610 original jpg jpeg

Bijuteriile din metale preţioase sunt nobile şi fac parte din arsenalul de înfrumuseţare al femeilor din toate culturile. Cele confecţionate din aur au proprietatea de a proteja împotriva energiilor negative şi de a aduce fericirea şi pacea celor care ştiu să îl poarte corect.

Aurul este un metal foarte important, care denotă prosperitate şi bogăţie, de aceea cei mai bogaţi oameni de pe planetă, pe lângă conturile bancare uriaşe, îşi au averea păstrată în lingouri de aur. În astrologie, aurul este corelat cu planeta Jupiter.

Pentru a te bucura de beneficiile de natură spirituală pe care le are, femeile trebuie să poarte inelul de aur pe mâna strângă, în timp ce bărbaţii trebuie să îl poarte pe mâna dreaptă. 

Aurul are puterea de a proteja organismul uman de energia negativă primită de la ceilalţi sau din mediul înconjurător, cât şi de a îl ajuta să o elimine pe cea stocată deja în interiorul său.

Dacă ai răcit şi vrei îţi revii cât mai repede, poartă un inel de aur pe degetul mic, iar dacă ai probleme cu statutul social şi cariera ta se află în declin, ar trebui să porţi aur pe degetul mijlociu.

În cazul în care ai probleme de concentrare şi îţi este distrasă cu mare uşurinţă atenţia, atunci un inel purtat pe degetul arătător te va ajuta să îţi găseşti echilibrul şi îţi va linişti mintea.

Întâmpini o perioadă grea în mariaj? Lipsa intimităţii dintre tine şi partenerul tău a început să îşi facă simţită prezenţa sau poate vă doriţi foarte mult un copil? Dacă da, poţi începe să porţi un inel pe degetul inelar.

Dacă ai probleme cu stomacul sau te confrunţi cu tendinţe de îngrăşare, nu este indicat să alegi să porţi aur. Acest lucru este valabil şi pentu persoanele colerice, dar şi pentru femeile însărcinate.

În cadrul visului, aurul este considerat a fi un semn rău, care indică probleme cu pielea, dar şi o o situaţie financiară în declin, contrar semnificaţiei de abundenţă pe care o are în realitate.

Nu se recomandă purtarea aurului mai jos de talie, sub forma brătărilor de picior sau a lanţurilor decorative pentru zona taliei, dar nici în zona capului pentru că poţi avea probleme cu somnul.

Aurul este un metal care li se recomandă în special berbecilor, racilor, leilor şi săgetătorilor, având efecte pozitive şi asupra scorpionilor şi a peştilor. Le poate crea probleme taurilor, gemenilor, fecioarelor şi vărsătorilor, în timp ce balanţele şi capricornii trebuie să evite total purtarea oricărei bijuterii din aur.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
pexels hoang1nang 7324669 jpg
Sandra Bullock  sursa foto   Profimedia jpg
young couple love front wooden door jpg
futuristic business scene with ultra modern ambiance jpg
female posing studio near gray wall jpg
Katie Price  Instagram jpg
Dulceata de fructe de padure  Sursa foto shutterstock 2558038093 jpg
puzzled young female student prepares exams last day jpg
image
image