Cum să cultivi ghioceii

Cum să cultivi ghioceii

Ultima actualizare:
1 61316 original jpg jpeg

Sunt primele flori care scot capul din zăpadă, ceea ce înseamnă că ghioceii sunt foarte rezistenţi la frig, deloc pretenţioşi. De aceea, să nu te mire dacă înfloresc şi în ianuarie, dacă temperaturile sunt mai blânde.

Sunt originari din Asia,de unde s-au răspândit şi pe teritoriul Europei. Cresc în zonele de deal,la câmpie,dar şi în poienile de la munte. Sunt plante perene care înfloresc,de obicei,în lunile februarie-martie. Ghiocelul are o singură floare,de un alb imaculat.

Se plantează toamna

Pot fi cultivaţi şi în grădină. Trebuie să ţii cont de faptul că au nevoie de un sol umed,aşadar să nu alegi locuri foarte expuse la soare,ci mai umbroase. Bulbii trebuie plantaţi în lunile octombrie-noiembrie,unul câte unul,la distanţe de doi-trei centimetri. Adâncimea la care trebuie puşi trebuie să fie de aproximativ şapte centimetri.

Pentru cei la ghiveci

Ghioceii se înţeleg foarte bine temperaturile scăzute,aşadar dacă te-ai hotărât să îi plantezi în ghiveci,trebuie să-i pui într-un loc răcoros,dar şi luminos. Alege un pământ de pădure. Nu uita să-i uzi de două-trei ori pe săptămână,astfel încât pământul să nu se usuce.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
young woman belly with hand it jpg
numerology concept with note top view jpg
usa dormitor istock jpg
attractive body positive woman is doing aerobic exercise modern loft she is wearing sport leggings bra sneakers woman has blond curly hair jpg
discontent blonde female holds sweet doughnut looks with temptation wants eat keeps diet dressed casual t shirt isolated pink wall people junk food concept jpg
femeie sacosa card cumparaturi shopping magazin shutterstock 28840943 jpeg
cozy composition with candles knitted element garland jpg
haine rosii istock jpg
image
image