Cum ne afectează sănătatea telefonul mobil

Cum ne afectează sănătatea telefonul mobil

Ultima actualizare:
1 64170 original jpg jpeg

Nevoia de a verifica la câteva minute telefonul mobil poate fi numită dependenţă. Potrivit specialiştilor, acest accesoriu indispensabil, însă, poate cauza probleme de sănătate serioase.

Coloana vertebrală

În timpul folosirii telefonului mobil,poziţia corpului se modifică,existând tendinţa de a sta cu capul aplecat. Această postură dăuneauă coloanei vertebrale şi provoacă durere în zona gîtului şi a umerilor. „O consecinţă a acestei probleme este senzaţia de obosealăşi instalarea rigidităţii în aceste zone”,spune specialistul Ropharma,Dr. Tania Bejan.

Ochii

În timp ce atenţia noastră se concentrează pe obiecte mici,ochii devin obosiţi şi se pot umfla şi înroşi. Prezbiopia este o boală ce se instalează atunci când capacitatea de concentrare asupra obiectelor apropiate scade şi se manifestă în general după vârsta de 40 ani.

Medicii susţin că persoanele care sunt cu ochii toată ziua pe telefonul mobil sunt supuse unui risc mai mare de apariţie a miopiei sau pot avea probleme cu vederea mult mai devreme.

Tenul

Atunci când vorbim la telefon mai multe ore,ecranul ce stă lipit de faţă se încălzeşte,iar pielea este supusă unui risc mult mai mare de apariţie a erupţiilor cutanate sau iritaţiilor.

Auzul

Volumul mult prea ridicat al caştilor afectează auzul,o consecinţă imediată fiind incapacitatea de a auzi,mai ales atunci când există un zgomot de fundal. Căştile primite la achiziţionarea telefonului nu sunt adaptate corespunzător urechii,astfel că tendinţa este de a mări volumul.

Somnul

Atât telefoanele mobile,cât şi calculatoarele sau tabletele emană o lumină albastră ce

interferează cu hormonii naturali precum melatonină,responsabilă cu instalarea naturală a senzaţiei de somn. În cazul în care rezoluţia ecranului este mult prea mare,somnul ne este afectat şi astfel nu ne mai odihnim bine şi suficient” explica specialistul Ropharma,Dr. Tania Bejan.

Citeşte şi:

De la ce vârstă îi dai copilului telefon mobil?

Efectele insomniei asupra organismului



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Sistem intestinal jpg
Luna plina in Varsator jpg
close up beautiful cat with little girl jpg
glass cup delicious acai brazilian dessert jpg
portrait anxious blonde girl posing studio jpg
relaxed smiling girl playing with her fluffy cat indoor shot amazing lady holding pet jpg
portrait blissful blonde woman posing with peace sign drinking cocktail happy tanned caucasian girl bright dress having fun summer resort jpg
clickpentrufemei ro   Oferte cu stil care dispar rapid Ce merită să vânezi la reducerile Wojas (1) jpg
image
image