Frica are miros? Ce spune știința despre puterea feromonilor

Frica are miros? Ce spune știința despre puterea feromonilor

Ultima actualizare:

De-a lungul timpului, oamenii au fost convinși că se pot baza pe limbajul verbal și pe vedere pentru a comunica cu alte persoane, susține NBC News. Și pe bună dreptate, pentru că ne putem îndrăgosti de cineva la prima vedere sau doar pentru că vorbește aceeași limbă ca noi. Însă doar așa putem transmite mesaje?...

image

Animalele se bazează mai mult pe ce miros și ce aud decât pe ce văd. Câinii latră în neștire când un hoț este chiar și la o distanță apreciabilă de ei sau își ciulesc urechile când un străin se apropie, ne informează Universitatea din Adelaide. Și, să fim serioși, știam și noi aceste lucruri! Copoii, de pildă, au cel mai bun miros și pot depista un miros chiar și de la 200km! E limpede că nu ne putem măsura cu ei, însă sunt oare oamenii atât de diferinți de regnul animal?

Studii revelatoare

În 2012, un grup de cercetători olandezi și-au propus să descopere dacă oamenii pot mirosi frica, așa cum o fac animalele. Pentru a analiza asta, au cules transpirația unor bărbați care tocmai s-au uitat la un film de groază și de la alții care au privit un film liniștitor. Apoi au rugat să miroasă un grup de femei, care au simțul mirosului mai dezvoltat decât baărbații, datorită numărului mai mare de neuroni, după cum susține Medical News Today. Femeile au avut mai multe mișcări ale ochilor când au mirosit transpirația celor care au privit filmul de groază, ceea ce înseamnă că teama care i-a cuprins pe privitori poate fi sesizată de cei de lângă ei.

În mod similar, într-un experiment din 2008, oamenii de știință i-au pus pe niște bărbați heterosexuali să se uite la niște filmulețe pornografice și i-au testat apoi, după care au reluat analiza când aceștia nu mai erau excitați. Care a fost concluzia? Transpirația bărbaților cu erecție a activat niște zone din creierul femeilor care i-au miros responsabile cu emoțiile, susține The Journal of Neuroscience.

image

Ceea ce demonstrează ambele studii este că oamenii pot comunica, într-o oarecare măsură, și prin miros, sunt de părere The Guardian și Mental Floss. Animalele produc în mod natural feromoni, o substanță care este produsă de corp pentru a le alerta pe alte animale de amenințări, pentru a atrage parteneri de împerechere sau pentru a stabili o legătură strânsă între mamă și pui.

Oamenii, asemănători cu animalele?

Poate că și noi, oamenii, ne alegem partenerii în funcție de miros. De fapt, e binecunoscut faptul că, atunci când facem dragoste, emanăm un anumit miros, care-l atrage pe partener și mai mult. De ce n-am emana un miros anume și atunci când ne este frică?!

Totuși aceste studii nu sunt categorice, subiectul fiind disputat ani de-a rândul, cu argumente pro și contra.

Foto - Shutterstock



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
clickpentrufemei ro   Pantofi de damă articole de garderobă care definesc stilul jpg
sad fairskinned adult woman blonde warm sweater jeans sitting windowsill sunny day mood concept jpg
beautiful young woman wearing professional makeup jpg
shutterstock 2594978185 jpg
portrait attractive young woman sitting bed morning jpg
top view woman experiencing anxiety jpg
daria trofimova DNI1SfLw5Q0 unsplash jpg
Nu schimbi periuta de dinti la trei luni  Sursa foto shutterstock 1016965924 jpg
image
image