Legumele şi fructele cu amidon păstrează silueta

Legumele şi fructele cu amidon păstrează silueta

Ultima actualizare:
1 77684 original jpg jpeg

Despre alimentele cu amidon circulă o mulţime de mituri. Unii spun că acesta este bun pentru siluetă, alţii că, dimpotrivă, îngraşă. Acest carbohidrat este însă unul sănătos şi aduce mai rapid senzaţia de saţietate.

Cartofii reglează tranzitul intestinal

Cartoful este o sursă foarte bună de polizaharide, adică de amidon. Acesta, în stare crudă, este greu de digerat, de aceea, se recomandă pregătirea lui termică. O mică parte din amidonul ingerat nu se digeră în intestinul subţire, ci trece în colon. Amidonul rezistent la digestie reglează tranzitul intestinal. Un cartof de mărime medie oferă aproximativ 100 de calorii, deci poate face parte din meniul unei cure de slăbit.

Orezul se asimilează rapid

Este un aliment ce conţine cea mai mare cantitate de amidon dintre toate cerealele. Amidonul din orez este depozitat în cereală sub formă de granule foarte mici (2-10 microni, de 20 de ori mai mici decât cele prezente în bobul de orz şi de 70 de ori mai mici decât cele din cartof), care, ajunse în stomac, se distribuie mai bine pe suprafaţa pereţilor gastrici, putând fi uşor atacate de sucurile gastrice. În acest fel, asimilarea amidonului este mai rapidă. Persoanele supraponderale trebuie să consume orez fiert, fără condimente, sare sau zahăr.

Bananele verzi aduc saţietate

Bananele verzi sunt o altă sursă excelentă de amidon. Sunt mai puţin apreciate pentru gustul lor decât bananele bine coapte, însă sunt mai eficiente în creşterea metabolismului şi în arderea grăsimilor. Doza zilnică recomandată de amidon rezistent este de 20 grame, iar o singură banană verde asigură 25% din aportul acestui nutriment important. Bananele verzi induc rapid starea de saţietate şi inhibă apetitul. Astfel, sunt recomandate pentru consum în curele de slăbire. De asemenea, amidonul din bananele verzi ajută la eliberarea unui hormon care stimulează arderea eficientă a grăsimilor.

Lintea elimină toxinele

Este bogată în proteine şi amidon şi este o sursă bună de vitamina B. Consumul de linte îmbunătăţeşte şi menţine sănătatea cardiacă, combate fluctuaţiile de zahăr din sânge care pot duce la diabet sau la scăderea energiei şi oferă o sănătate digestivă mai bună. Lintea conţine atât fibre solubile cât şi insolubile, ceea ce duce la senzaţia de saţietate, ajutând la eliminarea reziduurilor, a grăsimilor şi toxinelor în exces din corp.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
beautiful shy young woman with hair bun thinking biting lip jpg
young woman standing universe texture projection jpg
e159379d80d78171b99650b5f5f1299a39 jpg
e148eb6138bb2b41c68820f31ad35c32b5 jpg
beautiful stylish woman purple suit walking city street spring summer autumn season fashion trend wearing hat holding purse jpg
full shot woman doing plank jpg
close up portrait winsome girl blue shirt standing confident pose yellow space jpg
50 51 shutterstock 2487328925 jpg
image
image