Spune-mi ce ai visat ca să-ţi spun dacă îţi va aduce bani în realitate. TOP 5 vise descifrate

Spune-mi ce ai visat ca să-ţi spun dacă îţi va aduce bani în realitate. TOP 5 vise descifrate

Ultima actualizare:
1 shutterstock 1742143178 jpg jpeg

Multe dintre vise pot simboliza, în realitate, bunăstare, prosperitate sau câştiguri financiare. Dacă ai ajuns, din întâmplare, în posesia unei sume de bani, aminteşte-ţi dacă ai avut unul dintre următoarele vise.

1. Visezi gândaci 

Atunci când visezi gândaci, de obicei, acest lucru este interpretat ca un semn pozitiv care îţi  poate aduce o sumă de bani. Poate fi vorba despre o sumă de bani pe care ai împrumutat-o cuiva şi de care ai uitat sau poate fi vorba despre un bonus la locul de muncă. De altfel, vei profita de oportunităţile care vor apărea în realitate, mai ales că poate deveni favorabilă din acest punct de vedere. 

2. Visezi grâu 

Cerealele sunt considerate ca una dintre abundenţele pământului. Recolta bogată este asociată în mod obişnuit cu profitul, averea. Visul cu grâu înseamnă prosperitate. Grâul este semn bun în tradiţia românească însemnând avuţie şi stare sufletească bună. 

Citeşte şi: Iată cele mai întâlnite vise şi semnificaţia lor!

3. Visezi un vultur 

Admirată pentru spiritul său aventurier, vulturul maiestuos este considerat a fi un simbol al vitejiei, al determinării şi al curajului. Daca visezi un vultur care zboara este semn ca vei avea noroc în plan financiar. Totodată, pasărea simbolizează o dorinţă puternică de realizare şi de ambiţie. 

4. Visezi numărul opt 

Să vezi numărul opt în visele tale înseamnă că averea, succesul şi câştigurile materiale sunt la orizont pentru tine. Pentru culturile chineze şi alte ţări asiatice, numărul opt este considerat un număr norocos. Chiar şi ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de vară desfăşurate la Beijing, China a fost programată la 8:08 (p.m.) la 8 august 2008. Un alt motiv pentru care optul este considerat un număr norocos este datorită formei sale perfect simetrice şi echilibrate, pe care astrologii chinezi o consideră ideală. Numărul opt aduce prosperitate. 

5. Visezi carne 

La vechii egipteni şi greci, carnea a fost un lux pe care doar bogaţii şi-l puteau permite. Visul cu carne poate simboliza bunăstare, bogăţie. 

Citeşte şi: Semnificaţia viselor ciudate, în care apare iubitul tău

FOTO: Shutterstock.com /  Albert Zoltan  



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Martha Stewart jpg
Romy Schneider et Alain Delon ❤️✨️?✨️❤️Repost @stunning romy#romyschneider #frenchactress #fre webp
vedete  foto   Instagram jpg
Mancare de pui cu vin alb  Sursa foto shutterstock 2137538637 jpg
portrait happy cheerful young woman with pinklipstick jpg
18 19 shutterstock 562535461 jpg
Gabor Mate jpg
Nicole Kidman cu fiicele ei  foto   Profimedia jpg
image
image