Motive să faci exerciţii pentru muşchii gambelor în timp ce stai la birou

Motive să faci exerciţii pentru muşchii gambelor în timp ce stai la birou

Ultima actualizare:

Muşchiul solear al gambei joacă un rol important în stabilizarea gleznei. Ceea ce puţini ştiu este că, atunci când este implicat în activități precum mersul și exerciţiile fizice, are efecte benefice pentru sănătatea întregului corp. Vezi ce mişcări simple poţi face chiar la birou!

image

Mișcarea este esenţială în ţinerea sub control a nivelului de zahăr din sânge. Mulți se concentrează asupra grupelor musculare majore, în special pe lucrarea abdomenului, în timp ce rolul mușchiului solear este adesea trecut cu vederea.

Efectele benefice ale exerciţiilor care implică muşchiul solear

Cercetările realizate de experţi de la Universitatea din Houston, SUA, au numit mușchiul solear mușchiul „special”. Ei au descoperit că exerciţiile care implică aceşti muşchi ajută la susținerea proceselor metabolice și la reglarea zahărului din sânge. Indiferent dacă doreşti să previi diabetul sau să cauți strategii suplimentare pentru a-ţi completa rutina existentă, exercițiile pentru muşchiul solear reprezintă un pas spre îmbunătățirea sănătății metabolice.

Angajarea muşchiului solear în exerciții precum ridicarea gambei sau a călcâiului crește sensibilitatea la insulină, făcând celulele mai receptive la insulină și îmbunătățind absorbția de glucoză.

Te-ar mai putea interesa: Mersul în casă, noua tendinţă în slăbit a americanilor. Nici nu ies din casă!

Mişcare solearului stimulează fluxul sanguin, ajutând la transportul eficient al glucozei și oxigenului către celulele din organism, conducând la o mai bună reglare a zahărului din sânge. În plus, exerciţiile care implică acesc muşchi contribuie la arderea caloriilor, ceea ce te ajută să menţii o greutate normală şi să previi riscul rezistenței la insulină care duce la prediabet şi diabet.

Ştiai că...

...muşchiul solear este compus în principal din fibre musculare cu contracție lentă, ceea ce îl face potrivit pentru activități de anduranță, pentru că resimţi mai greu oboseala când îl lucrezi?

Ce exerciții pentru muşchiul solear reduc glicemia şi tensiunea arterială?

Exercițiile care implică muşchiul solear au un impact redus și pot fi încorporate cu ușurință în rutinele zilnice, făcându-le accesibile persoanelor care nu fac sport cu consecvenţă.

Ridicarea călcâielor

Stai cu picioarele depărtate la lățimea șoldurilor și ridici uşor călcâiele de pe sol. Menţine poziţia, apoi lasă-le în jos.

Vezi și: Exerciţii simple pentru îmbunătăţirea flexibilităţii. Scapă de durerile de spate!

Coborâri de călcâie

Stai pe o suprafață ridicată cum ar fi o treaptă, cu călcâiele în exteriorul treptei. Cobori călcâiele sub nivelul treptei, apoi le ridici la loc.

Încordarea gambelor din poziţie așezată

Stai cu tălpile așezate pe podea. Îndrepţi degetele de la picioare în sus, apoi le cobori pe sol.

FOTO: Shutterstock



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
cute beautiful natural brunette girl cleaning face with cotton sponge smiling looking camera white background cosmetology spa jpg
wellness practices self care world health day jpg
morning selfie young beautiful woman happy cheerful girl she wearing silk pajama has wavy blonde hair sitting window sill room with turquoise wall jpg
Cum sa slabesti doar prin mers  Sursa foto shutterstock 275733524 jpg
e3d5306c863e86589cd07302f5b1e65d jpg
Șinele cu cârlige se dovedesc utile într o bucătărie mică   shutterstock 2801356591 jpg
bride groom feet wedding marriage ceremony jpg
clickpentrufemei ro   Pantofi de damă articole de garderobă care definesc stilul jpg
image
image