Seva de mesteacăn, un leac universal

Seva de mesteacăn, un leac universal

Ultima actualizare:
1 53862 original jpg jpeg

Mesteacănul, denumit şi arborele vieţii, este originar din Siberia, însă creşte şi la noi în zonele de dealuri şi câmpii. Seva de mesteacăn este cunoscută pentru capacităţile sale deosebite care au fost testate de-a lungul anilor şi se poate utiliza atât intern, cât şi extern.

 Iată câteva dintre nenumeroasele efecte ale sevei:

  • Este un foarte bun tonic fizic şi psihic. Pentru efecte benefice se administrează 2 ml de câte 2 ori pe zi,dimineaţa şi seara,timp de 3-4 săptămâni la adulţi,iar la copiii peste 10 ani,1 ml de două ori pe zi,în acelaşi interval.
  • Mesteacănul conţine principii active care au acţiune diuretică,antiinflamatoare şi antibacteriană,prin urmare se poate utiliza în tratarea şi prevenirea cistitei. Se recomandă consumul a câte 1 litru pe zi,timp de 2-3 săptămâni.
  • Vindecă reumatismul,dacă se administrează 1 litru pe zi timp de 3 săptămâni,iar pentru intensificarea efectului se pot aplica şi cataplasme cu pulbere de scoarţă de mesteacăn.
  • În bolile de ficat,este ideal consumul a câte o cană de suc proaspăt de mesteacăn sau infuzie de mesteacăn de cel puţin 3 ori pe zi.
  • Se foloseşte în psoriazis,datorită efectului antiinflamator. Se aplică cataplasme în paralel cu administrarea a unui litru de suc de mesteacăn pe zi.
  • Poate combate părul gras dacă se întinde seva pe păr înainte de spălare.  Efectele vizibile se observă după aplicarea de 5-6 ori la 2-3 zile . Astfel,părul va fi mult mai sănătos,mai rezistent şi mai strălucitor.

Seva de mesteacăn concentrează toate substanţele nutritive necesare creşterii arborelui:glucoza şi fructoza (conferă gust uşor dulceag),aminoacizi,vitamina C,minerale (calciu,magneziu,mangan,zinc,fosfor,sodiu,fier). Aceşti nutrienţi se află în proporţii optime şi se asimilează cu uşurinţă în organism. O poţi procura de la plafar.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
attractive body positive woman is doing aerobic exercise modern loft she is wearing sport leggings bra sneakers woman has blond curly hair jpg
discontent blonde female holds sweet doughnut looks with temptation wants eat keeps diet dressed casual t shirt isolated pink wall people junk food concept jpg
femeie sacosa card cumparaturi shopping magazin shutterstock 28840943 jpeg
cozy composition with candles knitted element garland jpg
haine rosii istock jpg
front view female engineer sitting her working place jpg
colorful pastel minimal interior design jpg
 MG 3723 jpeg
image
image