Cataracta, favorizată de diabet

Cataracta, favorizată de diabet

Ultima actualizare:
1 77471 original jpg jpeg

Numită şi „boala bătrâneţii“, cataracta este specifică vârstei a treia, dar poate să apară şi la tineri sau la nou-născuţi. Expunerea îndelungată la soare, traumatismele, miopia, diabetul, fumatul favorizează instalarea afecţiunii.

Cataracta este o afecţiune oftalmologică frecventă, ce determină scăderea progresivă a vederii prin pierderea transparenţei cristalinului – lentila naturală situată în spatele irisului. Lumina trece tot mai anevoios prin această lentilă, către retină, iar vederea devine progresiv tot mai tulbure. Netratată, afecţiunea produce complicaţii grave.

Congenitală, traumatică sau patologică

În funcţie de cauza apariţiei, cataracta poate fi:

•    senilă – cauzată de vârsta înaintată;

•    congenitală – din naştere;

•    complicată – apare ca urmare a unor inflamaţii intraoculare sau în asociere cu alte boli oculare;

•    patologică – apare în asociere cu diabetul zaharat sau în asociere cu alte boli ale pacientului;

•    traumatică – survine în urma unui traumatism ocular;

•    toxică – din cauza expunerii la anumite substanţe sau medii toxice.

Vederea înceţoşată, simptomul-alarmă

Persoanele cu un singur ochi afectat ajung să dezvolte cataracta şi pe ochiul sănătos. Această boală nu este dureroasă, nu cauzează lăcrimare excesivă, roşeaţă sau mâncărime la nivelul ochiului. Se manifestă prin înceţoşarea progresivă a vederii şi incapacitatea de adaptare rapidă la diferenţele de luminozitate.

Fumatul, factor de risc

Fumătorii prezintă un risc dublu de a suferi de cataractă, îndeosebi fumătorii înrăiti. Potrivit specialiştilor, riscul de cataractă creşte din cauză că fumatul afectează celulele cristalinului prin procesul de oxidare. În urma fumatului, scade cantitatea de antioxidanţi din organism, şi dispar anumite enzime care ajută la curăţarea lentilei naturale a ochiului.

Diabeticii, la control!

Persoanele care suferă de diabet ar trebui să îşi facă un consult oftalmologic, potrivit specialiştilor. Complicaţiile oculare apar la aproximativ o treime dintre diabetici, fiind, de altfel, şi cea mai frecventă cauză de orbire în rândul populaţiei. La unele persoane cu diabet zaharat, după îndepărtarea cristalinului se pot înrăutăţi bolile retinei şi se poate dezvolta glaucomul.

Se tratează chirurgical

Cataracta nu poate fi prevenită sau tratată cu medicamente. Singura metodă de a scăpa de această afecţiune este intervenţia chirurgicală. Aceasta constă în îndepărtarea cristalinului deteriorat. Acesta poate fi înlocuit cu o piesă asemănătoare, artificială, numit implant intraocular, sau cu o lentilă de contact cu funcţie identică. Intervenţia chirurgicală nu este necesară decât după câteva luni sau ani de la debutul bolii.

Picături şi ochelari de soare, obligatorii

După operaţie, pacientul pleacă acasă, urmând să stea cu pansament la ochiul cu implant până ziua următoare, când se prezintă la controlul postoperator. Tratamentul postoperator durează între 3 şi 6 săptămâni, şi are rol de întreţinere şi de prevenţie. Pacientul trebuie să îşi administreze picăturile recomandate de medic, să poarte ochelari de protecţie împotriva razelor ultraviolete şi să evite contactul cu apa sau cu produse cosmetice pe durata recomandată de chirurg. Este foarte probabil ca, după operaţia de cataractă, persoana să vadă foarte bine la distanţă, dar să aibă nevoie de ochelari pentru citit.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
adult with loths money jpg
shutterstock 1185926422 jpg
young beautiful woman wearing stripes shirt standing yellow isolated background happy with big smile doing ok sign thumb up with fingers excellent sign jpg
Native23 Credit pentru casă ce trebuie să compari înainte să alegi banca jpg
couple playing with bell pepper jpg
Ce s ar intampla daca nu ti ai mai taia unghiile de la picioare  Sursa foto shutterstock 1846941127 jpg
bathtub jpg
mic dejun  sursa foto   Shutterstock jpg
image
image