Ce trebuie să ştii despre nodulii tiroidieni

Ce trebuie să ştii despre nodulii tiroidieni

Ultima actualizare:
1 74795 original jpg jpeg

În urma unor investigaţii de rutină, ai aflat că suferide noduli la tiroidă? Este normal să apară îngrijorările şi întrebările despre cel mai bun tratament. Vestea bună este că doar o mică parte dintre acestea reprezintă formaţiuni canceroase.

Nodulii tiroidieni se manifestă sub forma unor excrescenţe ale ţesutului de la nivelul tiroidei şi afectează un număr mai mare de femei decât de bărbaţi.

Cei mari se simt la palpare

De obicei,nodulii mici nu dor şi nu pot fi identificaţi prin palpare,dar în urma unui control medical de rutină şi a unei ecografii,aceştia pot fi depistaţi.

Nodulii mai mari se simt în partea de jos a gâtului şi pot fi însoţiţi de schimbări ale vocii şi de senzaţia de sufocare. Dacă un nodul îşi măreşte volumul într-un timp foarte scurt,medicul va recomanda investigaţii amănunţite pentru a înlătura suspiciunile de cancer.

Răguşeala,un posibil simptom

În funcţie de structura lor,nodulii pot fi chistici,adică au conţinut lichid,solizi sau pot avea structură în amestec,părţi solide şi lichide.

De asemenea,pot fi noduli multipli,cunoscuţi sub denumirea de guşă polinodulară. În cele mai multe cazuri,nodulii nu prezintă disfuncţii tiroidiene,dar formaţiunile mari,care produc hormoni în exces (hipertiroidism),au simptome precum modificarea vocii,respectiv răguşeală,stare de disconfort şi senzaţia de sufocare.

Cei mai mulţi sunt benigni

Nodulii tiroidieni pot fi de natură benignă sau malignă,dar statisticile arată că peste 90% dintre ei fac parte din prima categorie,manifestându-se sub forma guşei polinodulare,a tiroiditei (Hashimoto,subacută),chisturilor sau a adenomului folicular.

Trebuie să ştii că nodulii cu vechime,care au apărut în primii ani de viaţă sau în adolescenţă,au risc mai mare să fie maligni,spre deosebire de cei apăruţi la maturitate.

Scintigrafia,pentru un diagnostic cât mai corect

În urma analizelor medicale pot fi identificate cauzele care au declanşat apariţia nodulilor. De exemplu,prin doze controlate de hormoni se poate descoperi dacă hipertiroidismul sau hipotiroidismul au favorizat formarea excescenţelor.

În majoritatea cazurilor,se recomandă ecografia,care poate oferi detalii despre dimensiunea nodulilor,însă pentru a afla dacă sunt benigni sau maligni este necesară puncţia.

Un diagnostic cu acurateţe mare se pune după efectuarea scintigrafiei,în urma căreia se pot afla mai multe informaţii despre noduli.

Astfel,cei „calzi“,care acumulează iod,sunt aproape în totalitate benigni. Dar nodulii „reci“ se investighează suplimentar,din cauză că în cele mai multe cazuri aceştia s-au dovedit a fi canceroşi.

Metode de tratament

Un nodul benign nu necesită tratament,ci doar analize de rutină şi monitorizare periodică. Când acestaproduce exces de hormoni sau este asociatcu un cancer,se impune operaţia chirurgicală,recomandată şi când există anumite tipuri de guşă.

Bine de ş tiut!

Dacă medicul sugerează că nodulii sunt maligni şi se efectuează operaţie pentru îndepărtarea lor,trebuie să ştii că în urma intervenţiei se poate declanşa hipotiroidismul,care se manifestă prin incapacitatea glandei tiroide de a produce suficienţi hormoni.

De multe ori,hipotiroidismul se ţine sub tratament de substituţie hormonală pe toată durata vieţii.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Sistem intestinal jpg
Luna plina in Varsator jpg
close up beautiful cat with little girl jpg
glass cup delicious acai brazilian dessert jpg
portrait anxious blonde girl posing studio jpg
relaxed smiling girl playing with her fluffy cat indoor shot amazing lady holding pet jpg
portrait blissful blonde woman posing with peace sign drinking cocktail happy tanned caucasian girl bright dress having fun summer resort jpg
clickpentrufemei ro   Oferte cu stil care dispar rapid Ce merită să vânezi la reducerile Wojas (1) jpg
image
image