Cum să dormi ca să nu te îmbolnăveşti de Alzheimer

Cum să dormi ca să nu te îmbolnăveşti de Alzheimer

Ultima actualizare:
1 71684 original jpg jpeg

Boala Alzheimer este o afecţiune degenerativă care afectează milioane de oameni din întreaga lume. Această tulburare a creierului cauzează o scădere treptată a facultăţilor mentale şi se caracterizează prin uitare, modificări de personalitate şi un declin general al calităţii vieţii.

Cu toate că mulţi cercetători încearcă să găsească tratamente pentru boala Alzheimer,mulţi specialişti se concentrează pe metodele de prevenire a acestei afecţiuni a creierului. Potrivit unui studiu recent,publicat în „Journal of Neuroscience“,există o legătură între apariţia acestei maladii şi un obicei surprinzător.

Ce spune studiul

Cercetarea a scos la iveală că două poziţii în care dormi cei mai mulţi dintre noi pot creşte riscul unei persoane de a dezvolta boala Alzheimer,mai devreme sau mai târziu. Cele mai periculoase poziţii în care dormim sunt cele pe spate sau pe burtă. Asta înseamnă că orice poziţie în care greutatea corpului se lasă pe spate sau pe stomac,cât şi pe partea laterală a feţei poate fi riscantă. Cercetătorii au descoperit că cea mai eficientă poziţie de dormit,în cazul în care vrei să reduci riscul de Alzheimer,este cea pe o parte,cu picioarele uşor îndoite.

Motivul pentru care dormitul pe spate sau pe burtă creşte riscul de Alzheimer este din cauza relaţiei complicate dintre sistemul glymphatic şi funcţia creierului. Sistemul glymphatic este o reţea de vase limfatice,care ajută organismul să elimine deşeurile din creier şi să le transporte într-un loc prin care pot fi eliminate din corp. Celulele gliale implicate în sistemul glymphatic elimină deşeurile din creier. Pe lângă acestea,mai sunt îndepărtate şi aşa-numitele peptide beta-amiloid. Acestea sunt proteine care pot duce la boli neurologice,cum sunt boala Alzheimer şi tulburarea Parkinson. Mai multe studii au arătat că aceste smocuri lipicioase de peptide beta-amiloid apar atunci atunci când sistemul glymphatic nu este pe deplin funcţional.

Acest nou studiu este important,deoarece a examinat modul în care poziţiile în care dormim pot afecta funcţionalitatea sistemului glymphatic. Cercetătorii au descoperit că poziţiile de dormit pe-o parte sunt mai eficiente la compensarea deşeurilor decât poziţiile pe spate sau pe burtă.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
attractive body positive woman is doing aerobic exercise modern loft she is wearing sport leggings bra sneakers woman has blond curly hair jpg
discontent blonde female holds sweet doughnut looks with temptation wants eat keeps diet dressed casual t shirt isolated pink wall people junk food concept jpg
femeie sacosa card cumparaturi shopping magazin shutterstock 28840943 jpeg
cozy composition with candles knitted element garland jpg
haine rosii istock jpg
front view female engineer sitting her working place jpg
colorful pastel minimal interior design jpg
 MG 3723 jpeg
image
image