TEST Ce personalitate ai în funcţie de linia inimii din palmă

TEST Ce personalitate ai în funcţie de linia inimii din palmă

Ultima actualizare:
1 inima jpg jpeg

Arta „cititului‟ în palmă este veche de milenii, fiind transmisă din generaţie în generaţie, din nevoia de a anticipa evenimentele bune sau rele ale vieţii. Tehnica foloseşte „cititul‟ în protuberanţele şi liniile din palme, iar una dintre cele mai importante este linia vieţii.

Cu toţii dorim să ştim ce ne rezervă viitorul. Dacă ştii cum să le "citeşti", palmele pot spune multe despre soarta şi viitorul unei persoane. Linia inimii este prima dintre liniile majore şi reprezintă problemele legate de sănătatea inimii, dar oferă informaţii despre stabilitatea emoţională, viaţa sentimentală şi starea de spirit.

Pentru început, analizează-ţi palma dominantă (de la mâna pe care o foloseşti constant) pentru a identifica linia inimii. Ea este poziţionată sub degetul mijlociu sau degetul inelar şi se întinde spre marginea palmei, până sub degetul mic. Există patru tipuri diferite de linii ale inimii (A,B,C,D). Iată ce semnifică ele şi ce spun despre tine!

palma jpg jpeg

Linia inimii de tip A

În acest prim caz,linia inimii porneşte de sub degetul mijlociu. Aceasta arată că eşti o persoană cu aptitudinile necesare pentru a lua decizii înţelepte. Mai mult, ai calităţi înăscute de lider, eşti ambiţios şi inteligent. Pentru că eşti o persoană sensibilă şi introvertită, nu îi laşi pe cei din jur să-ţi cunoască adevărata faţă.

Linia inimii de tip B

În această situaţie,linia inimii începe de la jumătatea degetului mijlociu şi ajunge până spre degetul mic. Dacă ai această linie a inimii, înseamnă că esti o persoană care analizează de două ori situaţia înainte de a lua decizii. De asemenea, eşti foarte atent la detalii şi la cei din jur şi chiar precaut cu privire la persoanele pe care abia le cunoşti. Cu toate acestea, oamenii tind să aibă încredere în tine.

 

Linia inimii de tip C

În cazul în care linia inimii tale porneşte de sub degetul arătător asta dovedeşte că îţi place viaţa pe care o ai,indiffrent că eşti implicat într-o relaţie sau nu. Tu eşti fericit în orice fel.

 

Linia inimii de tip D

Dacă linia inimii este poziţionată între degetul mare şi degetul arătător, arată că eşti o  persoană sufletistă, mereu gata să dea o mână de ajutor celor neajutoraţi. Eşti foarte răbdător şi faci concesii pentru ca toată lumea să fie mulţumită.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
sad fairskinned adult woman blonde warm sweater jeans sitting windowsill sunny day mood concept jpg
beautiful young woman wearing professional makeup jpg
shutterstock 2594978185 jpg
portrait attractive young woman sitting bed morning jpg
top view woman experiencing anxiety jpg
daria trofimova DNI1SfLw5Q0 unsplash jpg
Nu schimbi periuta de dinti la trei luni  Sursa foto shutterstock 1016965924 jpg
cantar shutterstock jpg
image
image