Adriana Bahmuțeanu, după o nouă înfățișare în instanță în procesul cu Honorius Prigoană pentru custodia copiilor: „Am ajuns la limita limitei posibile”
Adriana Bahmuțeanu a fost prezentă la Tribunal pentru o nouă înfățișare în procesul în care Honorius Prigoană, fratele vitreg al copiilor, solicită custodia acestora. Vedeta a fost însoțită de avocata sa pentru a-și susține cauza, însă nici Honorius Prigoană și nici avocatul acestuia nu s-au prezentat în instanță.

Deși procesul se află deja la a doua înfățișare, partea reclamantă a lipsit din nou, deși ei sunt cei care au intentat acțiunea. Adriana Bahmuțeanu susține că adevăratul scop al lui Honorius Prigoană nu este grija față de Eduard și Maximus, ci moștenirea lăsată de tatăl său, omul de afaceri Silviu Prigoană.
„Este deja a doua oară când nu se prezintă la acest proces pe care ei l-au intentat. Ei sunt reclamanți și în mod logic era interesul lor să vină. Pe ei nu-i interesează niciun fel de tutelă, nu îi interesează nimic, îi interesează doar să amâne și să facă în așa fel încât minorii să nu deschidă succesiunea, dovedindu-se interesul strict material pe care îl are Honorius Prigoană. Nu au niciun argument real. Toate așa-zisele argumente se bazează pe situațiile de dinaintea decesului lui Silviu Prigoană. Nu pot să spun despre doamna Bahmuțeanu nici că este o mamă abuzivă, nici că are probleme cu alcoolul sau droguri”, a declarat avocata Adrianei Bahmuțeanu în cadrul emisiunii „Un show păcătos”.
Adriana Bahmuțeanu afirmă că această situație juridică prelungită a afectat-o profund, atât pe ea, cât și pe copiii săi. Ea se confruntă cu stări de anxietate și atacuri de panică, declarând că procesele i-au provocat traume și i-au afectat viața profesională și personală.
„A fost un plan diabolic”
„Oricine are acces liber la justiție (n.r. să ceară custodia copiilor). M-au bombardat cu procese. Vă rog să mă credeți că am ajuns la limita limitei posibile. Eu nu mai pot. Au scopul de a mă termina din punct de vedere psihologic. Eu sunt foarte afectată din cauza acestor procese pe care mi le-au intentat. Am avut perioade de depresie, șoc post-traumatic, anxietate generalizată, atacuri de panică. Chiar m-a afectat foarte mult, mi-am pierdut un loc de muncă... Ceea ce mă doare cel mai tare este starea emoționată a copiilor. Acești frați vitregi îi învață să mă urască. Nu mă așteptam la această reacție pe care acum o conștientizez. A fost un plan diabolic. Nu mi-am mai văzut copiii deloc. Nu am contact cu ei”, a spus Bahmuțeanu.
De asemenea, vedeta a menționat că Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) a demarat o anchetă privind situația celor doi minori. În cadrul procesului urmează să se discute posibilitatea ca Eduard și Maximus să fie supuși unui test de alienare parentală.
„Vom vedea ce se va întâmpla și cu ancheta de la DGASPC, este oricum tardiv. După șapte luni în care am făcut petiții peste petiții, este un lucru bun, am o mică victorie, dar să vedem. (n.r. Honorius) își dorește să nu se deschidă moștenirea și ea să se prescrie. Eu asta cred pentru că minorii mai au puțin și se măresc. Ei, manipulați psihologic, vor semna. Eu am și mesaje de la ei în sensul ăsta, ca Honorius să fie administratorul averii lor. Minorii au declarat în fața instanței că doresc ca fratele mai mare să le administreze averea”, a mai spus Adriana Bahmuțeanu.