VideoAnghel Damian a vorbit deschis despre povara numelui celebru pe care îl poartă: „Am simțit-o în tinerețe”

Invitat în podcastul „Vorbitorincii”, Anghel Damian a vorbit despre relația cu tatăl său, profesorul și regizorul Laurențiu Damian, precum și despre influența pe care acesta a avut-o asupra mai multor generații de cineaști români.

Foto: Captură YouTube

Discuția a pornit de la o gală în cadrul căreia Laurențiu Damian a primit un premiu pentru întreaga carieră. În cadrul podcastului s-a amintit faptul că acesta a fost unul dintre cei mai aclamați oameni prezenți în sală, fiind considerat de mulți drept o personalitate marcantă a cinematografiei românești.

Anghel Damian a recunoscut că, în trecut, a resimțit presiunea numelui pe care îl poartă, însă spune că în prezent privește lucrurile diferit.

„Am simțit-o în tinerețe. Acum cred că m-am detașat de ceva timp de ea”, a declarat acesta.

„Având, mai ales la începutul carierei, dacă o putem spune așa, această traumă a faptului că părinții mei sunt cine sunt, așa am luat-o la vremea respectivă ca pe o traumă. Asta era ceva îngrozitor pentru mine la vremea respectivă și încercam din răsputere să mă distanțez din toate punctele de vedere și am refuzat constant orice formă de ajutor sau sfat. Am preferat să rămânem într-o relație de părinte-copil decât într-o relație de copil-pedagog sau de mentorală sau profesorală, dar subliminal sunt foarte multe lucruri pe care le-am învățat de la ei profesional.”

Cum vede Anghel Damian imaginea tatălui său în lumea filmului

În timpul dialogului, actorul și scenaristul a subliniat că opiniile despre activitatea profesională a lui Laurențiu Damian nu sunt unanime, lucru pe care îl consideră firesc.

„Există, ca în orice, curente extrem de favorabile în ceea ce privește relevanța lui profesională și curente mai puțin favorabile. Nu e o chestiune unanimă și cred că e sănătos să fie”, a explicat Anghel Damian.

Acesta a vorbit și despre activitatea pedagogică a tatălui său, despre care spune că i-a adus o mare parte din recunoașterea de care se bucură în prezent.

Potrivit lui Anghel Damian, Laurențiu Damian a renunțat treptat la activitatea de regizor la începutul anilor 2000, continuând să realizeze documentare, însă într-un ritm mai redus decât în perioada imediat următoare Revoluției.

În schimb, și-a concentrat energia asupra activității didactice și asupra formării noilor generații de cineaști.

Cineaști importanți care i-au fost studenți

În cadrul podcastului, Anghel Damian a enumerat mai multe nume importante din cinematografia românească care au fost studenții lui Laurențiu Damian.

„A fost profesorul lui Cristian Mungiu, de exemplu, a fost profesorul lui Călin Netzer, a fost profesorul lui Tudor Giurgiu, a fost profesorul lui Radu Muntean”, a spus el.

Actorul a precizat că toți acești regizori au avut același profesor și a lăsat să se înțeleagă că vede în acest lucru mai mult decât o simplă coincidență.

„Fiind tatăl meu și iubindu-l foarte mult, eu consider că nu e o coincidență”, a afirmat Anghel Damian.

Totodată, acesta a ținut să precizeze că nu dorește să transforme discuția într-un exercițiu de autopromovare.

Cum își pregătea Laurențiu Damian studenții

Anghel Damian și-a amintit și perioada copilăriei, când a avut ocazia să fie în preajma tatălui său și a studenților acestuia.

El a povestit că profesorul era extrem de implicat în formarea tinerilor cineaști și că activitatea sa nu se limita la orele de curs.

„Era foarte dedicat și era viața lui. Pentru el nu exista de la 8 la 5. Era o muncă mentorală, nu neapărat profesorală”, a explicat invitatul.

Anghel Damian consideră că una dintre cele mai importante calități ale tatălui său era libertatea pe care le-o oferea celor pe care îi forma.

Aceeași abordare a existat și în educația pe care i-a oferit-o lui.

„Oferind libertate unor studenți care au nevoie în zona de creație de libertate, era un automatism deja și oferea libertate și în educație”, a declarat el.

La finalul intervenției, Anghel Damian a vorbit și despre talentul oratoric al lui Laurențiu Damian, spunând că acesta avea capacitatea de a povesti filme într-un mod atât de captivant încât, uneori, așteptările create depășeau experiența vizionării propriu-zise.

„Avea această aură, într-adevăr, și trezea în studenți o pasiune pentru cinematografie, are un talent oratoric foarte mare, a distrus foarte multe filme povestindu-le, adică se găsește niște secvențe antologice și ai impresia că urmează să vezi ceva.”