Ce cadouri a primit Mihai Bendeac de la fani. Când le-a deschis, a crezut că nu vede bine: „Când mă uit....”

Mihai Bendeac (41 de ani) este unul dintre cei mai îndrăgiți comedianți din lumea teatrului și cinematografiei. A devenit cunoscut după „În puii mei” și tot de atunci a câștigat și aprecierea fanilor. Recent, actorul a vorbit despre cele mai surprinzătoare momente din viața sa.

Mihai Bendeac
Mihai Bendeac

Ce a găsit Mihai Bendeac într-un plic și o pungă de la fani 

Mihai Bendeac a fost invitat recent în cadrul podcastului găzduit de Bursucu, acolo unde a făcut mărturisiri mai puțin știute. Printre altele, îndrăgitul actor de comedie a vorbit și despre cele mai neașteptate momente prin care a trecut.

Întrebat care a fost cel mai nebunesc obiect pe care l-a primit vreodată, Bendeac a bufnit în râs, în timp ce a precizat că nu o dată, ci de mai multe ori a primit cadouri surprinzătoare de la fani, însă niciodată nu s-a așteptat ca printre ele să găsească așa ceva.

„20 de milioane de 3 ori. Am ieșit o dată de la un spectacol și s-a nimerit…erau niște oameni acolo care ne așteptau și am primit de la cineva o punguță, nu știu ce era, cu o felicitare în ea. Și de la o fată o punguță, în care era o cutiuță. Și eu pentru că urma să mă întâlnesc cu cineva, am lăsat-o la portar și la vreo două săptămâni distanță, mi-a zis cineva de la teatru: „Ți-ai lăsat niște punguțe acolo? E un portofel cu 20 de milioane”.

Au trecut vreo 6 luni, să zic…ies de la un spectacol, tot așa niște oameni acolo mă așteptau. Vine o fată, nu mi-am dat seama că e aceeași fată ca atunci. Vine la mine, nu știu ce…fusese și ziua mea…și îmi dă o punguță dintr-asta…știi cum sunt pungile alea de cadou pentru sticle. Și zice: „Uite o sticlă de Whiskey”, zic :„Mulțumesc frumos!”. Ajung acasă, desfac, scot aia, când mă uit în pungă un plic, deschis plicul, 20 de milioane”, a povestit Mihai Bendeac în podcastul lui Bursucu. 



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
AAAAQe9SMbjUQcMR3a DFlNaLbul0xh7Wyp pgsXS6nf xvsg7he7oeHm24iS5VJE  xcX8Fgya4q3qgkBLhm DZ0jBNR2Jug0Q7cOyqkk8i4lc24HrjxpuTJP4YuEtCRHB 0uUUoo0LJUkEkA0MdSCc8RE6IOE jpg
Banner Irina Rimes
Captură de ecran din 2025 12 24 la 23 34 47 png
image jpeg
Aurelian Temișan și fiica sa, Dora, au pregătit un moment artistic special, prezentat în premieră pe scena emisiunii „Vedeta familiei” foto: TVR
netflix depositphotos1 jpeg
image jpeg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net